Locuitorii din raioanele Criuleni și Strășeni vor beneficia de consultații medicale gratuite

În această săptămână, în perioada 11-15 martie, locuitorii din raioanele Criuleni și Strășeni vor beneficia de consultații profilactice gratuite.

Cheltuielile vor fi acoperite din mijloacele financiare ale Fondului măsurilor de profilaxie, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Potrivit instituției, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Strășeni.

  • pe 11 martie – în Oficiul Medicilor de Familie Dolna și Oficiul de Sănătate Huzun din Centrul de Sănătate Micleușeni;
  • pe 12 martie – în Oficiul Medicilor de Familie Chirianca din Centrul de Sănătate Zubrești;
  • pe 13 martie – în Oficiul de Sănătate Lupa-Recea, Oficiul Medicilor de Familie Onești și Oficiul Medicilor de Familie Țigănești din cadrul Centrului de Sănătate Codreanca;
  • pe 14 martie – în Oficiul Medicilor de Familie Drăgușeni și Oficiul Medicilor de Familie Zamciogi din cadrul Centrului de Sănătate Romanești;
  • pe 15 martie – în Oficiul de Sănătate Gornoe din Oficiul Medicilor de Familie Micăuți.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Criuleni și Strășeni, și anume:

  • pe 13-14 martie – în Jevreni, Criuleni;
  • pe 15 martie – în Cruglic, Criuleni;
  • pe 13 și 14 martie – în Micăuți, Strășeni;
  • pe 15 martie – în Scoreni, Strășeni.

Totodată, CNAM aduce la cunoștință că pe parcursul săptămânii trecute,  peste 900 de persoane au efectuat examene profilactice gratuite, dintre care mai mult de 400 – screening pulmonar, iar circa 500 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media