Sursa: tvn.md

Locuitorii din Bălți vor avea troleibuze noi. De unde vor fi procurate acestea

Troleibuzele cumpărate pentru locuitorii municipiului Bălți vor fi scutite de taxe vamale. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de lege privind introducerea în Republica Moldova a unor unități de transport electric.

Este vorba despre 22 de troleibuze noi, cu parcurs autonom de cursă lungă, în valoare totală de 5,8 milioane de euro, care urmează să fie achiziționate din Ucraina. Troleibuzele urmează să circule în Bălți, dar și să conecteze orașul cu satele Corlăteni, Elizaveta și Răuțel.

Aceste investiții vor fi finanțate din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în sumă de 4,6 milione de euro şi din grantul Fondului de investiţii pentru vecinătate al Uniunii Europene în valoare de 2,4 milioane de euro.

Proiectul de lege urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA