VIDEO Locuitorii Capitalei, nemulțumiți de facturile pentru energia termică

Locuitorii Capitalei sunt nemulțumiți de facturile pentru energia termică. Oamenii spun că facturile pentru luna decembrie sunt cu mult mai mari față de cele de anul trecut și că nu vor putea face față acestor costuri. Mai mult, unii consumatorii consideră că Termoelectrica a greșit calculele și au depus solicitări pentru recalcularea sumelor. Reperezntanții instituției care livrează agent termic în capitală confirmă că au înregistrat un număr mare de cereri în acest sens.

Directorul General Interimar al Termoelectrica, Iurie Razlovan, a precizat joi într-o conferință de presă că sumele din facturi au crescut din cauza mai multor factori.

În anul 2022-2023 tariful a fost de 2854, iar până la finele anului 2023 a fost 3267. Asta influențează creșterea facturilor atât pentru cei conectați cât și la cei debranșați. Alt factor care influențează factura este compensațiile oferite de guvern. Anul trecut, din cele aproximativ 25 de mii de apartamente debranșate, toate au fost atribuite la cel mai inalt grad de compensații. Anul acesta, din 25 de mii de apartamente, aproximativ 16.000 nici nu s-au înregistrat pe platforma, deci nu beneficiază de compensațiile de la guvern.  Anul acesta noi am fost informați de primărie că din varii motive, compensații primăria nu a oferit deloc”, a explicat directorul General Interimar al Termoelectrica, Iurie Razlovan.

Cu referire la consumatorii debranșați de la reteaua Termoelectrica, Razlovan a explicat că aceștia au primit facturi mai mari după ce Guvernul a aprobat o nouă metodologie de repartizare a energiei termice într-un bloc de locuit.

”Termoelectrica are un contor la intrare in bloc, iar toate facturile din bloc trebuie sa rezulte indicatiile contorului de la bransament. Toate apartamentele, mai ales acestea debranșate, trebuie să contribuie la niște lucruri esențiale într-un bloc. Unu: locurile de uz comun – casa scării , etajul tehnic, subsolul, toti trebuie să contribuie într-o măsură oarecare la încălzirea suprafețelor respective”.

Potrivit directorului Termoelectrica, Regulamentul aprobat de Guvern îi obligă pe toți locuitorii unui bloc să asigure o temperatură de plus 18 grade Celsius.

„Apare așa o noțiune ca Q-18. Ca să fie pe înțeles voi încerca să dau un exemplu. O familie cu un apartament 2-3 odăi nu contează pleacă în vacanță. Are un cazan propriu. Este debranșată de la sistemul centralizat. Închide cazanul și pleacă în vacanță. Peste două săptămâni când revine în aparatment sunt 16 grade. De unde s-a luat căldura asta? Deci a fost o contribuție comună. Prin urmare dacă ești debranșat trebuie să asiguri o energie care menține 18 grade”. 

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a menționat anterior într-o postare publicată pe rețelele sociale, că mulți consumatori cred că repartizarea căldurii se referă doar la coloanele ce traversează apartamentul debranșat de la rețeaua centralizată, ceea ce este incorect. Parlicov a subliniat că furnizorul de energie termică este responsabil de livrarea agentului termic până la peretele blocului sau contorul de bloc. Ulterior, gestionarul blocului locativ distribuie întregul volum între locatari, pentru a acoperi și achita 100% din căldura recepționată, care se repartizează și pe locurile de uz comun, precum etaj tehnic; subsol și casa scării.

În pofida explicațiilor oficialilor, oamenii susțin că sumele din facturi sunt exorbitante și că nu știu cum vor face față acestor costuri.

”Pentru o țeavă factura e prea mare, dar am încălzire autonomă, sunt vreo 2.000 de lei doar pentru conducta de la sistemul centralizat de încălzire. Pot să compar cu anul trecut, a crescut cu 25%. Împreună cu vecinii mei ne-am adunat și vom merge să ne ocupăm de asta.Vrem să adresăm o scrisoare colectivă. Vom merge la companie și vom scrie o plângere ca să ne recalculeze, de ce să ne taxeze dacă nici măcar nu există o conductă?” 

”Sunt foarte mari facturile. Eu n-am reușit să scriu cerere la facturi și mi-a venit la un apartament de 70 de metri pătrați în jur de 5.000 de lei. Acum e foarte strașnic”.

”Da, e scump, dar a fost încă din primăvara când s-a scumpit gicacaloria, dar cu compensație e normal. Iată eu din 3.950 de lei, 1807 plătesc, dar 2100 și ceva e compensație, cred că e destul de bine”.

”În acest an nu am primit compensații, deși suntem pensionari și am depus o cerere. Anul trecut procedura a fost diferită, au fost reduceri bune pentru energie.” 

Directorul Termoelectrica a propus soluții pentru cei care au reclamat facturile uriașe. Potrivit oficialului, asociațiile de locatari au posibilitatea să participe la proiecte de eficientizare energetică, dar au și alte instrumente la îndemână.

 ”În metodologia astă nouă aprobată de Guvern este o prevedere că dacă asociații nu vor să facă calcule după metodologia care este expusă, ei sunt în drept să facă propriul mecanism de calculare, este prevăzută o modalitate de a aprobare, adunarea generală. Nu e atât de complicat, dar este posibil ca propriile calcule să le prezinte la Termoelectrica și atunci multe întrebări pot fi rezolvate pe această cale.”

Razlovan a încurajat consumatorii să sesizeze eventualele erori la Termoelectrica, iar plățile excedentare vor fi recalculate în facturile viitoare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media