Locuință din raionul Telenești, cuprinsă de flăcări. O persoană, internată cu arsuri grave

O femeie de 53 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III, după ce casa în care locuia a luat foc. Medicii afirmă că starea acesteia este stabilă.

Incidentul a avut loc în sera zilei de marți, 12 martie, în satul Tîrşiţei, raionul Telenești. La locul incendiului au intervenirt 3 echipe de salvatori și pompieri.

„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:37. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 19:31, evitând răspândirea acestuia către casa de locuit. Flăcările au fost lichidate complet la ora 21:08”, comunică serviciul de presă al IGSU.

Potrivit pompierilor, focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul unei cazangerii cu suprafața de 10 metri pătrați.

În urma incendiului, a avut de suferit proprietara locuinței, femeia de 53 de ani, care a suferit arsuri la membrele superioare.

Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiuui, însă urmează a fi stabilită de specialiști.

Potrivit informațiilor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 27 situații de risc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA