Liderul filialei partidului Șor din raionul Cimișlia, formațiune politică care a fost între timp scoasă în afara legii, care ar fi acceptat finanțarea ilegală a formațiunii cu aproape trei milioane de lei, va fi judecat. Procuratura Anticorupție anunță că a terminat urmărirea penală și a expediat-o în instanță, iar potrivit probelor acumulate, inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea în perioada iulie – octombrie 2022.
Mai exact, în complicitate cu conducerea partidului, printre care se numără vicepreședinți, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
Cele aproape trei milioane de lei au fost folosite pentru promovarea intereselor politice ale acestuia, miza principală fiind ajungerea la putere. Inculpatul neagă acuzațiile și urmează să fie judecat de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani.
El riscă o amendă de până la 93.000 de lei sau până la șapte ani de pușcărie, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la cinci ani. În scopul garantării executării pedepsei, autoritățile au aplicat sechestru asupra bunurilor individului de 191.000 de lei.