Liderii blocului ”Patriotic” au făcut primele declarații după închiderea secțiilor de votare.
”Le mulțumesc tuturor cetățenilor că au dat dovadă de maturitate politică și s-au prezentat la vot. Noi nu vom admite destabilizări, nu speriați oamenii. Celor din instituțiile de stat, un mesaj important: nu le îndepliniți ordinele ilegale. Mâine, în fața Parlamentului, va fi organizat un protest pașnic, fără drapele de partid. ”, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon.
”Mulțumim tuturor pentru participare. Eu personal, m-am așteptat la o prezență mult mai mare. Dar oricum suntem mulțumiți și apreciem. ”, a declarat liderul Partidului ”Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.
Amintim că, poliția a anunțat mai devreme că grupuri de persoane care ar intenționa să organizeze dezordini și acțiuni de destabilizare în capitală. Acest lucru ar urma să aibă loc începând cu miezul nopții și pe parcursul zilei de mâine, în cadrul unui protest anunțat. Trei persoane au fost deja reținute în acest caz. Forțele de ordine precizează că nu vor admite încălcări ale legii sau punerea în pericol a securității cetățenilor și a statului.