Liderii Blocului „Alternativa” și-au exprimat opțiunea electorală în cadrul alegerilor parlamentare. Ei au subliniat că au votat pentru un viitor mai sigur și mai demn pentru Republica Moldova.
Ion Ceban a declarat că a votat „împotriva fricii și dezinformării”.
„Am votat împotriva fricii, dezinformării, dezbinării, împărțirii oamenilor în societate. Am votat pentru dezvoltarea Moldovei, pentru viitorul copiilor, pentru profesionalism, pace și siguranța zilei de mâine.”
La rândul său, Alexandr Stoianoglo a afirmat că și-a dat votul pentru justiție și supremația legii.
„Am votat, în primul rând, pentru justiție. Pentru un viitor unde supremația legii va fi principiul fundamental și unde drepturile și interesele cetățenilor vor fi respectate.”
Fostul premier Ion Chicu a spus că a votat „pentru o țară de care să ne mândrim”.
„Am votat să avem țară, un stat pașnic, în care oamenii se înțeleg, caută împreună soluții la problemele existente și se respectă reciproc.”
La fel, Mark Tkaciuk a accentuat că votul său este pentru demnitate și dreptate.
„Astăzi, majoritatea cetățenilor au votat pentru ca Moldova să nu mai fie la răscrucea tuturor necazurilor, ci la răscrucea dreptății și a demnității.”