La Strasbourg a început sesiunea de toamnă a APCE. La reuniune participă o delegație a Parlamentului de la Chișinău

O delegație a Parlamentului de la Chișinău participă, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc la Strasbourg, Republica Franceză.

Propaganda și libertatea de informare în Europa, abordarea traficului de migranți și situația refugiaților și a celor care solicită azil, precum și asistența medicală de urgență și situația umanitară a femeilor și copiilor din Gaza – acestea sunt subiectele incluse pe agenda sesiunii de toamnă a reuniunii.

Pe ordinea de zi a reuniunii se mai regăsește comemorarea a 90 de ani de la Holodomor, în contextul amenințării genocidului cu care se confruntă, în prezent, Ucraina.

Parlamentarii vor mai discuta subiecte privind asigurarea unei alimentații sigure, sănătoase și durabile pentru toți; implementarea Declarației de la Reykjavik de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei; situația din Iran și protecția apărătorilor iranieni ai drepturilor omului în statele membre ale Consiliului Europei.

De asemenea, au fost înaintate două solicitări de dezbateri în procedură de urgență. Acestea se referă la deteriorarea situației drepturilor omului, a statului de drept și a democrației în Azerbaidjan și persoanele dispărute din cauza războiului Federației Ruse în Ucraina.

În cadrul sesiunii, va fi decernat Premiul Václav Havel pentru Drepturile Omului. Câștigătorul va fi selectat din trei candidați, apărători remarcabili ai drepturilor omului din întreaga lume.

Printre oficialii care vor susține discursuri în cadrul ședinței plenare se regăsesc ministrul afacerilor externe și comerțului extern al Macedoniei de Nord, Timčo Mucunski, și ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, în calitatea sa de președinte al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Noul Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, va ține primul său discurs în această funcție în plenara APCE. Din componența delegației conduse de deputatul Ion Groza, șeful delegației naționale la APCE, fac parte deputații Andrian Cheptonar și Constantin Starîș.

Republica Moldova este membră a Consiliului Europei din anul 1995, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA