La propunerea Guvernului, Parlamentul a denunțat alte 7 acorduri încheiate pe platforma CSI. Vezi lista documentelor

Parlamentul a denunțat astăzi, 24 noiembrie, alte șapte acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Denunțarea acordurilor a fost propusă de Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și Cercetării și Serviciul de Informații și Securitate.

Autoritățile susțin că aceste documente nu aduc avantaje cetățenilor sau instituțiilor publice din țară.

La momentul actual, autoritățile au identificat un număr de peste 100 de tratate încheiate în cadrul CSI care nu produc valoare adăugată pentru cetățeni. În prezent, au fost inițiate procedurile legale pentru denunțarea a 70 din aceste tratate. Aceste 7 acorduri vor completa cele peste 35 de acorduri deja denunțate pe linia CSI”, a anunțat anterior purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Potrivit notei informatice a Parlamentului, documentele denunțate sunt următoarele:

Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii sănătății populației, întocmit la Minsk la 26 iunie 1992, și a Protocoalelor de modificare, încheiate la Ialta la 18 septembrie 2003 și la Moscova la 25 noiembrie 2005;

Acordul cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova la 30 mai 2002;

Acordul cu privire la cooperarea statelor membre ale Comunității Statelor Independente în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe în cazul producerii situațiilor excepționale, semnat la Moscova la 12 aprilie 1996;

Acordul cu privire la principiile asigurării Trupelor de grăniceri cu armament, tehnică militară și alte resurse materiale, organizării lucrărilor de cercetări științifice și experimentale de construcție, semnat la Tașkent la 15 mai 1992;

Acordul privind colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în instituțiile de învățământ ale organelor competente ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, încheiat la Ashgabat la 5 decembrie 2012;

Acordul dintre Republica Moldova și Federația Rusă în vederea colaborării Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse în domeniul activităților informative, întocmit la Chișinău la 18 aprilie 1994;

Statutul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare.

Potrivit autorităților, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, țara noastră și-a asumat angajamentul să transpună în cadrul normativ național un șir de Directive UE care vizează diferite domenii.

La începutul anului 2023, potrivit Registrului de Stat al Tratatelor pe care îl deține MAEIE, țara noastră era parte la 282 de documente cu statut de tratat internațional în cadrul CSI.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA