La Chișinău se va desfășura „Festivalul Tradițiilor Românești”. Adrian Dupu, detalii despre eveniment

Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău intră în linie dreaptă. Ediția a doua a va avea loc în Grădina Botanică, în perioada 17-19 mai. Evenimentul este organizat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, sub înaltul patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis. Secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, a menționat că simbolistica acestui proiect este una uriașă.

Intrarea la festival este gratuită. Timp de 3 zile, cei mici și cei mari vor putea să se reconecteze la tradițiile și meșteșugurile românești, să admire dansurile populare și să se bucure de concerte susținute de artiști și trupe consacrate din România.

”Simbolistica acestui proiect atât de frumos este una uriașă și poziționează activitățile noastre, ale echipei Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, în spațiul nostru comun, istoric și identitar. Ca și anul trecut, și în acest an vor sosi la Chișinău artiști populari din toate regiunile României, din Bucovina, Maramureș, ținuturile Banatului și a Olteniei, din toată țara. Măiestria și meșteșugurile lor, dovezi incontestabile ale românismului ca stare de spirit, vor fi prezentate, în cele trei zile de festival, tuturor vizitatorilor. Ne așteptăm la o prezență superioară anului trecut”, a menționat Adrian Dupu.

Startul evenimentului se va da vineri, la ora 10:00, când vor concerta Ovidiu Lipan Țăndărică, Stelu Enache, Diana Bucșă, Fanfara din Zece Prăjini, iar sâmbăta seara atmosfera va fi asigurată de originalitatea celor de la Domino și Robin and The Backstabbers.

”Credeți-mă, fiecare moment a fost gândit în așa fel încât vizitatorii să nu aibă nici un motiv să se plictisească. În cele trei zile ale festivalului, la fiecare stand de meșteșuguri, amenajat și pregătit pentru a permite o interacțiune completă între artistul popular și vizitator, se vor desfășura ateliere de creație cu adevărat originale și memorabile. Și, în tot acest timp, pe scena mare amenajată în Grădina Botanică, zeci de momente artistice, susținute de colegii și prietenii noștri din Republica Moldova, ne vor bucura și ne vor apropia pe unii de ceilalți, de pe ambele maluri ale Prutului”, a mai explicat Dupu.

Evenimentul se va încheia duminică.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA