Kremlinul folosește pentru prima oară termenul de război referitor la Ucraina

Operațiunea militară specială din Ucraina s-a transformat deja într-un război din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, potrivit agenției de presă de stat TASS.

„Ne aflăm în stare de război. Da, a început ca o operațiune militară specială, dar de îndată ce s-a format acest grup, când Occidentul colectiv a devenit participant la aceasta de partea Ucrainei, a devenit un război pentru noi”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului pentru publicația „Argumente și fapte”.

El a adăugat că Rusia trebuie să-și „elibereze” pe deplin „noile regiuni”, referindu-se la patru regiuni ucrainene, a căror anexare a fost anunţată de Moscova în septembrie 2022.  Kievul respinge aceste anexări drept acaparări ilegale ale teritoriului său şi anunţă că nu se va opri până când toţi militarii ruşi nu vor fi daţi afară din Ucraina, scrie Digi24.

De asemenea, Ucraina se declară hotărâtă să recucerească Peninsula Crimeea, la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014.

Expresia „operațiune militară specială” a fost folosită prima oară de Vladimir Putin în 24 februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina. Termenul „război” a fost evitat până acum de oficialii ruși și de presa de stat din Rusia.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media