Sursa: realitatea.net

Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă. Care vor fi temele de discuție

Președintele României, Klaus Iohannis, se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă. Șeful statului vecin se află în Statele Unite, în vizită oficială, până joi, scrie Digi24.

La Casa Albă vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale.

Vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice. Din delegația oficială care îl va însoți pe Klaus Iohannis la Washington vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

,,Președintele Biden îl va primi pe președintele Klaus Iohannis la Casa Albă pe 7 mai. Liderii vor sărbători cel de-al 20-lea an al României ca membru al NATO”, se arată în comunicatul emis de Casa Albă.

Totodată, miercuri, președintelui îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european, mai transmite Administrația Prezidențială.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media