Luna iulie 2025 este a treia cea mai caldă lună iulie măsurată vreodată pe Pământ. A anunţat joi observatorul european Copernicus. Luna iulie arată o schimbare de tendinţă. În medie, a fost cu 1,25°C mai caldă decât o lună iulie din era preindustrială (1850-1900). Pragul de 1,5°C pentru încălzirea globală, consacrat în Acordul de la Paris, a fost depăşit cu regularitate în ultimii doi ani.
Cu toate acestea, lunile iulie din ultimii trei ani rămân cele mai calde trei luni înregistrate vreodată.
„După doi ani de la cea mai caldă lună iulie înregistrată, recenta serie de recorduri de temperatură globală s-a încheiat. Pentru moment. Acest lucru nu înseamnă că schimbările climatice s-au oprit”, a subliniat Carlo Buontempo, directorul Copernicus.
Oamenii de ştiinţă au demonstrat că această creştere a temperaturii, care poate părea minimă, este suficientă pentru ca temperaturile, valurile de căldură, seceta şi alte fenomene meteorologice extreme să devină mult mai mortale şi mai distructive.
Fără a atinge recordurile verilor precedente, o mare parte a Europei a fost peste normal, în special în ţările nordice.
În plus, între 1 şi 10 iulie s-a înregistrat o secetă record pe mai mult de jumătate din suprafaţa Europei şi în jurul Mediteranei. Pe de altă parte, temperaturile au fost sub cele normale în America de Nord şi de Sud. Dar și în India şi în unele părţi din Australia şi Africa, precum şi în Antarctica.