Israelul şi Iranul s-au acuzat reciproc duminică la Naţiunile Unite că sunt principala ameninţare la adresa păcii în Orientul Mijlociu, fiecare cerând Consiliului de Securitate să impună sancţiuni împotriva celuilalt, relatează Agerpres.
„Masca a căzut. Iranul, principalul susţinător al terorismului din lume, şi-a expus adevărata faţă de destabilizator al regiunii şi al lumii”, a declarat ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate convocată la iniţiativa sa în urma atacului fără precedent al Teheranului asupra Israelului.
„Masca a căzut, trebuie să ne punem mănuşile”, a adăugat el, cerând Consiliului de Securitate să „acţioneze”.
El a solicitat de asemenea Consiliului de Securitate să desemneze Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, drept „organizaţie teroristă” şi să „impună toate sancţiunile posibile împotriva Iranului înainte de a fi prea târziu„.
Diplomatul israelian s-a referit în special la mecanismul „snapback” care le permite membrilor acordului nuclear iranian din 2015 – din care Statele Unite s-au retras în 2018 – să reimpună sancţiuni internaţionale împotriva Teheranului, care au fost ridicate în schimbul angajamentului Iranului de a nu desfăşura activităţi nucleare în scopuri militare.
„Avem o responsabilitate colectivă ca membri ai Consiliului de Securitate să ne asigurăm că Iranul respectă rezoluţiile Consiliului şi încetează încălcările Cartei” ONU, a declarat ambasadorul adjunct al SUA, Robert Wood.
„În zilele următoare, prin consultări cu alte state membre, Statele Unite vor lua în considerare măsuri suplimentare pentru a trage Iranul la răspundere aici, la Naţiunile Unite„, a adăugat el.
Potrivit armatei israeliene, Iranul a trimis în noaptea de sâmbătă spre duminică „un roi de 300 de drone ucigaşe şi rachete balistice şi de croazieră”, un atac pe care israelienii afirmă că l-au dejucat în mare măsură.
Iranul şi-a justificat atacul, numit „Promisiune onestă”, ca fiind un răspuns la lovitura de la 1 aprilie asupra consulatului său din Damasc. Israelul nu a confirmat şi nici nu a negat atacul asupra consulatului, care a luat viaţa a şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei.
„Consiliul de Securitate a eşuat în misiunea sa” prin faptul că nu a condamnat atacul de la 1 aprilie, a declarat ambasadorul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani. Şi, „în aceste condiţii, Republica Islamică Iran nu a avut de ales decât să-şi exercite dreptul la autoapărare”, a adăugat el, dând asigurări că Teheranul nu doreşte o escaladare, dar va răspunde la „orice ameninţare sau agresiune”.
De asemenea, el a atacat Israelul.
„Este timpul pentru Consiliul de Securitate să-şi asume responsabilităţile şi să facă faţă ameninţării reale la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, a spus el. Consiliul „trebuie să ia măsuri punitive urgente pentru a forţa acest regim să oprească genocidul împotriva populaţiei din Gaza”, a adăugat diplomatul iranian.
Atacul Iranului asupra Israelului a avut loc la mai mult de şase luni de la începerea ofensivei Israelului în Fâşia Gaza împotriva mişcării palestiniene Hamas susţinute de Iran, care a escaladat şi mai mult tensiunile dintre cele două ţări inamice.
Majoritatea membrilor Consiliului au făcut apel duminică la „reţinere” pentru a evita escaladarea situaţiei în regiune.
„Nici regiunea, nici lumea nu îşi pot permite mai mult război„, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
„Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei. Oamenii din regiune se confruntă cu un pericol real de conflict generalizat devastator. Acesta este momentul pentru dezamorsare şi detensionare„, a insistat el. „Acesta este momentul să arătăm reţinere maximă”, a mai atras atenţia şeful ONU.
„Este vital să evităm orice acţiune care ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu”, a adăugat el, condamnând atât atacul iranian asupra Israelului, cât şi atacul asupra consulatului iranian din Damasc.