foto: hotnews.ro

SUA consideră că Iranul plănuiește un atac aerian mai mare decât de obicei asupra Israelului în zilele următoare

Israelul se pregătește pentru un atac direct din partea Iranului asupra sudului sau nordului țării în următoarele 24 până la 48 de ore. Asta au declarat persoane familiarizate cu această chestiune, transmite Wall Street Journal.

 

Un oficial american a declarat pentru Wall Street Journal că iranienii vor lovi probabil teritoriul israelian și nu proprietăți din afara țării. Potrivit WSJ, Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene a prezentat planurile operaționale pe care le are la dispoziție liderului suprem Ali Khamenei.

Un consultant din cadrul Gărzilor a declarat că una dintre opțiuni este un atac cu rachete cu rază medie de acțiune. Conturile online afiliate Gărzilor au postat videoclipuri care simulează un atac asupra reactorului nuclear Dimona din Negev și asupra aeroportului din Haifa.

Un oficial iranian a declarat anterior că ar putea avea loc o lovitură asupra instalațiilor de desalinizare a apei și a centralelor electrice, în cazul în care Israelul ar riposta.

Oficialii din administrația Biden consideră că Iranul plănuiește un atac aerian mai mare decât de obicei asupra Israelului în zilele următoare, unul care va include probabil un amestec de rachete și lovituri cu drone, au declarat doi oficiali americani care au vorbit cu Politico sub protecția anonimatului, scrie hotnews.

Ambasada SUA din Ierusalim a emis joi o alertă de securitate, precum și o alertă de călătorie actualizată pentru Israel, prin care restricționează călătoriile angajaților guvernamentali americani și ale familiilor acestora în orașele Ierusalim, Tel Aviv și Be’er Sheva.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media