Irlanda va deschide o ambasadă la Chișinău în această toamnă. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului și candidatul PAS la alegerile parlamentare, Igor Grosu. Angajamentul părții irlandeze este ca ambasada să fie deschisă în luna octombrie.
”Foarte curând va fi acreditat primul ambasador al Irlandei cu sediul la Chișinău”, a spus Grosu, citat de IPN.
Potrivit acestuia, asigurări în acest sens a primit în cadrul vizitei sale în Irlanda, informație confirmată și prin canalele ministerului de externe. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat în perioada 29 iunue-2 iulie o vizită oficială în Marea Britanie și Irlanda. Grosu s-a întâlnit atunci cu omologii săi.
El s-a întâlnit atunci și cu deputații din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Moldova.