Ion Ceban refuză să dezvăluie costul concertului din Veneția

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, refuză să spună cât a costat organizarea concertului din orașul italian Veneția, redirecționând presa către responsabili de la Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural. Ultimii, însă nu au răspuns până în acest moment la solicitarea jurnaliștilor ONE TV.

”Direcția cultură a răspuns altor entități și cred că puteți să preluați această informație ușor”, Ion Ceban, primarul Capitalei.

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău, prin intermediul vicepreședintelui Dumitru Ivanov, i-a cerut săptămâna trecută edilului Ion Ceban să facă publică suma cheltuielilor pentru acest spectacol organizat de Primăria Chișinău, care a desfășurat mai multe evenimente de acest fel în diaspora în ultimii ani.

Totodată, fracțiunea PAS a cerut explicații cu privire la motivul majorării cu 95 de milioane de lei a bugetului Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural față de anul 2024. În timp ce reprezentanții municipalității susțin că majorarea bugetului acestei Direcții este una justificată, inclusiv de creșterea cheltuielilor pentru întreținere. Unii experți subliniază că Ion Ceban, care este și liderul MAN, formațiune ce va participa la scrutinul parlamentar din acest an, face astfel campanie electorală.

La sfârșitul anului trecut, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că ar fi în topul listei partidului său, Mișcarea Alternativa Națională, la scrutinul parlamentar din acest an.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA