Caută
Close this search box.

Învinuit de finanțare ilegală a partidului. Șeful organizației teritoriale Dondușeni a PP „Șor”, trimis în judecată

Președintele oficiului teritorial Dondușeni al Partidului Politic „Şor” a fost trimis pe banca acuzaților. Acesta este învinuit de complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada iulie-octombrie 2022, învinuitul, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Dondușeni al Partidului, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Acesta, în complicitate cu conducerea partidului, a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.

În asemenea circumstanțe, învinuitul a acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 1,53 milioane lei, provenite de la grupul criminal organizat.

Finanțarea a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”, precizează Procuratura Anticorupție.

Învinuitul nu-și recunoaște vinovăția.

Acesta riscă pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

Totodată, procurorii anunță că, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului in valoare de aproximativ 200 000 lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA