Moldovenii stabiliți în Israel povestesc că ultimele nopți au fost o adevărată încercare – bombardamentele Iranului sunt puternice și necruțătoare. ONE TV a reușit să discute cu Larisa Gândac, stabilită de 15 ani într-o localitate de lângă Tel Aviv. Împreună cu soțul și cei trei copii, Larisa a trăit clipe de tensiune în adăposturi, în timp ce exploziile răsunau aproape – o rachetă a căzut la doar câțiva kilometri de casa lor. Chiar și așa, femeia vrea să rămână în Israel. Ea mărturisește că nu se teme și că știe exact ce are de făcut în caz de pericol. Urmăriți mai jos un interviu realizat de jurnalistul ONE TV, Cătălin Murzac, cu o moldoveancă stabilită în Israel.
”Întâi de toate, doamna Larisa, v-aș ruga să ne spuneți istoria dumneavoastră, cum ați ajuns în Israel, de ce ați hotărât să locuiți acolo, de cât timp sunteți acolo?”
”Eu am ajuns în Israel de aproape 15 ani, pe 27 iunie, o să fie 15 ani de când sunt aici. M-am căsătorit cu un moldovean care era stabilit de la 13 ani în Israel și dragostea m-a adus aici. La moment noi suntem fiecare antreprenor. Avem trei copii, trei băieți și cam aste este.”
”Cum s-au simțit aceste atacuri reciproce ale Israelului și Iranului, în special asupra Tel Avivului unde s-au auzit deosebit de tare. Înțeleg că sunteți lângă Tel Aviv. ”
”Noi suntem în Rishon Letzion, destul de aproape de Tel-Aviv, ar fi ca o suburbie a Tel-Avivului. Totul s-a început de pe 12 spre 13 iunie noaptea, pe la trei jumate, noi am fost treziți toți, toată țara, aproape 10 milioane de oameni, cu o avertizare prin telefon, precum că Israelul a atacat Iranul și să fim gata că în curând putem fi contraatacați de către Iran. Am mai primit o notificare la ora cinci, după care, într-adevăr, Iranul a contraatacat spre dimineață. Noi am pierdut un pic firul timpului, pentru că toți, practic, nu dormim. De pe 12 până în prezent dormim foarte puțin. Se simte foarte periculos, se simte mult mai grav decât a fost atacul celor din Gaza asupra Israelului, pentru că Iran deține bombardamente mult mai serioase, mult mai puternice, cu o greutate mult mai mare. La noi în oraș a căzut, ori ieri, ori alaltăieri, o rachetă la șapte kilometri de casa unde noi locuim. Chiar dacă este destul de mult, noi am simțit valul exploziei cu toate organele noastre interne. Totodată, noi suntem destul de calmi. Noi știm cum să acționăm. Noi suntem avertizați de către toate primăriile orașelor, de către toate ministerele, atunci când suntem atacați. Avem patru alerte: una care vine cu 15 minute înainte să fim atacați. Vine pe telefon chiar dacă el este deconectat, chiar dacă e pe silențios. Vine un mesaj în care spune că peste 15 minute o să fiți atacați, fiți pregătiți, după care mai vine un mesaj că e timpul să intrați la adăpost, să intrați în buncăr. Apoi este dată sirena în sine, pe care o auzim sau nu o auzim, depinde de fiecare unde se află, și peste aproximativ 10 minute sau o oră, în dependență de cât de mult durează atacul, mai primim un mesaj în care ni se spune că putem să ieșim din adăpost. Exploziile se aud foarte tare, au căzut multe rachete, pentru că Iranul trimite mai multe concomitent, cu speranța că cel puțin una-două să nu fie interceptate”
”Da, am văzut fiecare cât de multe rachete trimite Iranul. S-au observat, cel puțin din regiunea în care sunteți. Au fost moment în care pe cer se vedeau zeci de astfel de sclipiri, care sunt rachetele Iranului”.
”Noi le vedeam doar pe internet, pentru că noi urmăm toate indicațiile și noi suntem deja în adăpost și nu stăm să filmăm. Noi vedem că sunt oameni cărora nu le pasă, sau care se tem mai puțin, sau care nu sunt conștienți, mai bine zis, de pericolul în care se află, și ei stau și filmează. Da, ei trimit foarte, foarte multe, pot trimite câte 50, câte 100 de rachete rapid, toate odată, și, respectiv, sistemul nostru de apărare nu face față. Una-două poate cădea. A căzut în Tel Aviv, a căzut în orașul nostru, a căzut noaptea trecută în… unde au decedat oameni. În Bat Yam, care este tot o suburbie, un oraș de lângă Tel Aviv, în care au murit, dacă nu greșesc, cinci ucraineni, care au fugit de la războiul din Ucraina”.
”Ați fost în buncăr, ați vorbit cu alte persoane, ce spun ei despre această situație?”
”Toți vecinii noștri sun israelieni și noi toți suntem foarte pozitivi. Noi urmăm ca soldățeii, noi știm cum să acționăm. Clădirea în care locuiesc cu opt etaje și oamenii cumva se ajută unul pe altul. Copii ajută bătrânii, noi ajutăm copiii, toți sunt foarte receptivi și foarte uniți. Nu este frică, absolut deloc, pentru că noi știm să urmăm toți pașii corect. Ce vreau să vă zic că nu întotdeauna buncărul poate salva, pentru că ieri în … a căzut o rachetă exact în buncăr și au decedat doi oameni. Dar, dacă este undeva prin împrejurimi, cade o rachetă, buncărul salvează multe vieți”.
”Astăzi MAE de la Chișinău a emis o avertizare, un îndemn pentru cetățenii moldoveni care locuiesc în Israel să părăsească benevol Israelul din motive de securitate. Nu vă gândiți și dumneavoastră? ”
”Nu am citit încă mesajul ăsta, dar este foarte nostim. Cum să părăsească? Călare pe cămilă? Aeroportul este închis. Cum să părăsească pe vapor…”
”Autoritățile au menționat patru punte de trecere a frontierei. Trei cu Iordania și unul cu Egiptul”.
”Noi știm că sunt punctele acestea de trecere, dar imaginați-vă, noi, spre exemplu, locuim în centru. Până la punctul de trecere cu Egiptul este de mers, cu opriri, cinci ore cu mașina. Cinci ore tu ești expus pericolului, pentru că nu știi când o să fie bombardat. Nu am auzit încă oameni care au părăsit țara. Eu știu că am citit o noutate în care, timp de 72 de ore, o să fie ajutați israelienii să se întoarcă în țară. Sunt 100 de mii de israelieni care au rămas în afara țării, pentru că au fost în vacanță. Dar de aici încolo nu am auzit așa știri. Noi nu părăsim casa noastră, asta este casa noastră, noi nu avem de gând, până când, să plecăm. Deocamdată”.
”Încă din 12 iunie autoritățile israeliene au anunțat o mobilizare, sau o chemare a rezerviștilor. Nu este vizat și soțul dumneavoastră, deoarece știu că el și-a făcut serviciul militar în Israel”.
”Deocamdată el nu a primit, se numește … mobilizarea asta. Sper să nu o primească pentru că fiecare femeie își dorește bărbatul alături și își face griji, dar dacă o să fie chemat, el o să fie nevoit să plece și el o s-o facă cu inima deschisă și cu multă forță”.
