Interviu exclusiv cu Salome Samadașvili: „Georgia a fost deturnată de un regim care servește interesele Rusiei”

După 13 ani de guvernare, partidul „Visul Georgian”, condus din umbră de oligarhul Bidzina Ivanișvili, a transformat Georgia dintr-un model al Parteneriatului Estic într-un stat aflat pe drumul „belarusizării”. Despre cum a fost deturnat cursul european al țării și cum rezistă opoziția pro-europeană în fața regimului pro-rus vorbește, într-un interviu pentru Info One SPECIAL, Salome Samadașvili – fost ambasador al Georgiei în Uniunea Europeană.

”Bun găsit. Discutăm astăzi, la Info One SPECIAL cu doamna Salomé Samadașvili, fost ambasador al Georgiei în Uniunea Europeană, fost deputat în Parlamentul georgian în perioada 2016–2024, iar în prezent una dintre liderii opoziției pro-europene, mai exact secretar politic al partidului Lelo pentru Georgia. Vom vorbi despre procesul de aderare suspendat al Georgiei la Uniunea Europeană, despre persecuția opoziției din această țară și despre noile proteste masive care au izbucnit în weekendul trecut, organizate pentru a boicota alegerile locale, în condițiile în care a fost clar că partidul considerat pro-rus, Visul Georgian, va recurge la toate mijloacele pentru a le câștiga”, Cătălin Murzac, jurnalist ONE TV.

”-Vă mulțumim că ne-ați acordat acest interviu, ținând cont de lupta și de situația politică din Georgia, și vă mulțumim că ați acceptat să vorbiți în limba rusă pentru ca mesajul să fie mai ușor de înțeles pentru cetățenii Republicii Moldova”.

”-Mulțumesc pentru invitație. Bună seara dumneavoastră, familiei dumneavoastră și salut toți telespectatorii”.

”-Pentru început, spuneți-ne, vă rog, ce s-a întâmplat pe 4 octombrie, când au avut loc alegerile locale în Georgia. Am văzut un protest masiv, o participare foarte scăzută și faptul că multe partide de opoziție au boicotat scrutinul. De ce s-a ajuns la această situație?”

”-Mulțumesc încă o dată pentru invitație. Eu reprezint partidul „Lelo pentru Georgia” – una dintre cele patru mari formațiuni de opoziție din țară. După cum știți, părerile în interiorul opoziției au fost împărțite privind participarea la aceste alegeri locale. Nu pentru că partidele – ca al meu – ar fi crezut că alegerile vor fi corecte, ci pentru că noi consideram că, având în vedere sprijinul de aproape 80% de care se bucură opoziția în Tbilisi și în alte mari orașe, acolo ar fi fost mult mai greu de falsificat rezultatele. De aceea, o strategie comună – măcar pentru marile orașe – ar fi fost, poate, mai eficientă: să câștigăm acolo, să demonstrăm că suntem majoritari și să confirmăm încă o dată că alegerile parlamentare de anul trecut au fost falsificate. Și să continuăm să cerem alegeri parlamentare noi. Din păcate, opiniile s-au împărțit, iar rezultatul a fost cel pe care l-ați văzut. Cred că toată lumea a avut de pierdut – și partidele care au participat, ca al meu, și cele care au boicotat, pentru că boicotul nu este întotdeauna cea mai bună soluție. Mai ales că trebuie explicat clar: majoritatea georgienilor și-au pierdut încrederea că pot schimba ceva prin vot în țara noastră. Aceasta este o problemă foarte gravă, pentru că, putem spune, guvernarea actuală – partidul „Visul Georgian”, care de fapt reprezintă interesele Rusiei – i-a convins pe alegători că este imposibil să fie învinși prin alegeri. În paralel, a avut loc o manifestație la care a participat multă lume. Despre ceea ce s-a întâmplat mai târziu la acea acțiune nu pot spune prea multe, pentru că noi, ca partid, nu am fost implicați în organizarea ei. Dar cred că manifestația a arătat un lucru esențial: majoritatea georgienilor nu sunt dispuși să accepte acest regim ilegitim care conduce acum țara, care a schimbat direcția politicii externe și care vrea să ne fure viitorul european”.

”-Înțeleg la ce vă referiți. Am discutat anterior, chiar astăzi, și cu fostul primar al Tbilisiului, domnul Gigi Ugulava. El are o altă opinie. Deși și el este în opoziție, nu a fost de acord cu participarea opoziției la alegeri și a criticat această decizie, spunând că nu face decât să alimenteze sistemul politic actual din Georgia. Nu credeți că această divizare dintre partidele de opoziție afectează cauza comună pe care o aveți?”.

”-Cred că, atunci când va fi nevoie, vom găsi resursele pentru a ne coordona acțiunile. Dar cel mai important acum – și cred că este esențial – este că autoritățile au sperat să folosească ceea ce s-a întâmplat la acel miting pentru a discredita protestele viitoare. Ei vor să-i convingă pe oameni că nu sunt manifestații pașnice, ci încercări violente de schimbare a puterii. Ieri, au invitat ambasadorii mai multor țări europene și au încercat să îi convingă și pe partenerii occidentali că ceea ce s-a întâmplat pe 4 octombrie a fost o tentativă de lovitură de stat. Sperau ca cineva să le ofere sprijin. Dar, de fapt, ceea ce s-a întâmplat este că Occidentul a spus din nou foarte clar că alegerile nu au fost democratice – și noi suntem complet de acord cu această evaluare. Reprezentanții occidentali au ales să nu comenteze evenimentele de la protest, ceea ce, după părerea mea, transmite un semnal clar georgienilor: nimeni nu intenționează să recunoască legitimitatea puterii lui Ivanișvili. Acum trebuie să continuăm lupta și să vindecăm rănile pe care această dispută privind alegerile le-a provocat opoziției. Suntem cu toții într-o situație foarte dificilă. Ceea ce se întâmplă astăzi în Georgia eu numesc un proces de „belarusizare” a țării — și nu putem permite ca asta să se întâmple”, Salome Samadașvili, lider pro-european al opoziției și fostă ambasadoare a Georgiei în Uniunea Europeană.

”-Am văzut că, în urma acelui protest, aproximativ cinci organizatori au fost arestați, fiind acuzați că ar fi plănuit o lovitură de stat, după ce demonstrația a devenit mai tensionată, iar unii oameni chiar au luat cu asalt reședința prezidențială din Tbilisi. Care este soarta acestor cinci lideri ai opoziției, cum îi numesc unii?”.

”-De fapt, au fost arestați mult mai mulți oameni. Acei cinci sunt prezentați ca lideri, dar, din câte știu, numărul total al celor reținuți a ajuns deja la 15 sau chiar 20 — arestările continuă zilnic. Din păcate, în sistemul care funcționează astăzi în țara noastră, acești oameni nu pot spera la un proces corect, pentru că nu există o justiție independentă. Instanțele execută ordine politice. Astfel, astăzi în Georgia sunt mai mulți deținuți politici decât înainte de 4 octombrie, iar acest lucru agravează situația. Totuși, protestele continuă. Și astăzi oamenii se adună din nou, poate nu în număr atât de mare ca sâmbătă, dar este important că, de peste 300 de zile, în fiecare zi au loc proteste pe străzile din Tbilisi. Chiar dacă nu sunt masive, ele sunt extrem de importante. Guvernarea lui Ivanișvili are o problemă reală: nu reușește să le oprească. Ei știu că, dacă protestele se vor opri, totul se va sfârși pentru ei. Și oamenii înțeleg la fel de bine acest lucru: după ce și-au pierdut încrederea că pot schimba ceva prin vot, singura lor formă de rezistență rămasă este protestul activ”.

”-În aceste condiții — ați spus că mulți lideri ai opoziției sunt în închisoare, știu că alții au plecat peste hotare. Cum este să fii în opoziție în Georgia? Nu vă temeți că într-o dimineață ar putea bate cineva la ușa dumneavoastră?.

”-Știți, doi dintre liderii partidului meu au fost deja în închisoare. Au fost eliberați, iar aceasta s-a întâmplat tocmai pentru că dezbinarea din opoziție este convenabilă guvernării. Pentru ei este un avantaj. După ce am anunțat că participăm la alegeri, liderii partidului meu au fost grațiați. Asta a declanșat o nouă „luptă informațională” în interiorul opoziției — de ce i-au eliberat pe unii, și nu pe alții. Puterea folosește totul: când să închidă ușa închisorii și când să o deschidă — totul în funcție de interesele lor. Astăzi trăim într-o țară în care nu doar politicienii, ci și activiștii civici nu știu niciodată când regimul va bate la ușă, doar ca să sperie pe cineva. Dar important este că oamenii arată că nu se tem să iasă în stradă. Cred că cel mai important lucru acum este să continue protestele. Partidul nostru nu știe încă ce se va întâmpla, pentru că autoritățile au început să vorbească despre interzicerea unor partide de opoziție. Nu sunt sigură că nu vor folosi același mecanism și împotriva noastră. De aceea, este foarte important ca Occidentul să acționeze mai hotărât. S-a pierdut mult timp, iar acum este momentul ca Uniunea Europeană și Washingtonul să apese mai ferm asupra acestui regim. Pentru noi, acest sprijin este vital”.

”-După cum știți, și în Republica Moldova au avut loc recent alegeri parlamentare. Înainte de scrutin, mulți se temeau că, dacă în Parlament vor ajunge partide pro-ruse sau care doar se declară pro-europene, țara noastră ar putea ajunge în situația Georgiei. Cum s-a ajuns ca Georgia, care era o poveste de succes a Parteneriatului Estic, să decadă până acolo încât activiști proeuropeni sunt arestați pe stradă, iar cursul european al țării a fost suspendat?”.

”-E o întrebare bună. Mai întâi, vreau să vă felicit — practic ați reușit să învingeți Rusia în aceste alegeri. O felicit pe Maia Sandu, pe care am întâlnit-o acum câțiva ani, și pe toți liderii politici care au dus această luptă. La voi, poporul nu a fost înșelat — partidele pro-ruse nu au reușit să se dea drept pro-europene. În Georgia, însă, în 2012, Ivanișvili i-a înșelat cu succes pe oameni. Și nu doar pe alegători, ci și pe mulți lideri politici. Eu eram ambasadoarea Georgiei pe lângă Uniunea Europeană când Ivanișvili a venit la putere. După ce a trecut în opoziție față de guvernarea de atunci, mulți foști diplomați, colegi de-ai mei, oameni cu experiență, m-au invitat să mă alătur echipei lui. M-am mirat atunci și le-am spus: „Cum puteți avea încredere în el? Uitați-vă la biografia lui — este un oligarh rusesc pur-sânge.” Toți acei oameni sunt acum în opoziție de ani de zile. Ivanișvili i-a eliminat treptat din echipa sa pe toți cei cu orientare pro-occidentală. Abia odată cu izbucnirea războiului împotriva Ucrainei a avut curajul să arate deschis ce își dorește cu adevărat. Deși vorbesc zilnic despre Uniunea Europeană, acțiunile lor arată clar că, sub conducerea lui Ivanișvili, Georgia nu va adera niciodată la UE. Pentru mulți georgieni, această realitate a fost un șoc. De aceea, guvernarea are acum un sprijin foarte scăzut — pentru că georgienii nu susțin niciodată partidele pro-ruse. Dar Ivanișvili nu cedează puterea poporului. Aici este problema: astăzi, puterea în Georgia este uzurpată de un partid care servește interesele rusești”.

”-Cum s-a ajuns ca populația Georgiei să nu observe că în Parlament intră forțe care nu sunt democratice și nici pro-europene? Aveți o explicație pentru asta?”.

”-Știți, el este la putere de 13 ani deja — și a fost foarte interesant de observat cum s-a întâmplat totul. Cred că Rusia a învățat multe din experiența sa cu Ianukovici. Când, în 2014, Rusia l-a forțat pe Ianukovici să refuze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană — vă amintiți ce a urmat: morți, proteste, răsturnarea regimului. Cu Ivanișvili au procedat altfel. L-au „ambalat” ca pe un proiect pro-european. În jurul lui s-au adunat oameni despre care nimeni, nici în Georgia, nici în Occident, nu se îndoia că sunt pro-occidentali. Apoi, treptat, pas cu pas, Ivanișvili a schimbat cursul țării — și și-a schimbat echipa. A fost un proces lent, dar constant. Au existat oameni, ca mine, care de la început spuneau că el nu este pro-occidental și nici pro-european. Dar multora le-a trebuit timp să înțeleagă cu cine au de-a face — inclusiv alegătorilor, care au fost ținta unei campanii de propagandă extrem de puternice. Acea propagandă i-a făcut să creadă mult timp că Ivanișvili este un politician pro-european. Când Georgiei i s-a acordat statutul de țară candidată la aderarea la UE, partidul „Visul Georgian” a organizat un mare miting la Tbilisi ca să sărbătorească „victoria”. Ei au jucat mereu un joc dublu, până când nu au mai putut continua. Și atunci, oamenii au înțeles în masă că trăiesc, practic, sub o ocupație politică – conduși de o forță care i-a înșelat, inclusiv la ultimele alegeri”.

”- Dumneavoastră, ca fost ambasador al Georgiei pe lângă Uniunea Europeană, cum evaluați dialogul actual dintre Uniunea Europeană și Georgia? Ce s-a întâmplat cu țara după ce procesul de integrare în UE a fost oprit?”.

”-Vă spun sincer: în prezent, nu mai există aproape nicio relație între Uniunea Europeană și guvernul georgian — acest guvern ilegitim. Dar, în același timp, nu-mi este foarte clar cum intenționează Uniunea Europeană să continue presiunea asupra regimului. Faptul că toate formatele de cooperare au fost suspendate și că nimeni nu mai comunică cu acest guvern — înțeleg. Dar nu este suficient. Trebuie dezvoltate mecanisme concrete de presiune asupra regimului, altfel nu vor face nicio concesie. Știu că la Bruxelles se aștepta finalizarea acestor alegeri, că s-a dorit o perioadă de observație. Dar alegerile au avut loc, iar rezultatele sunt clare: nu au fost democratice. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat în stradă. Astăzi sunt și mai mulți oameni în închisoare. Sper că Uniunea Europeană va găsi o cale de a reacționa mai ferm la ceea ce se întâmplă aici, pentru că autocrația în Georgia se întărește, în timp ce presiunea din partea Occidentului nu este încă suficientă. Iar acest lucru trebuie să se schimbe”.

”-Așadar, considerați că Uniunea Europeană nu face suficient pentru ca Georgia să revină pe drumul european. Știm că a fost suspendat regimul de călătorii fără viză pentru o parte din elita politică georgiană. Există informații că această măsură ar putea fi extinsă și asupra cetățenilor obișnuiți. Credeți că Uniunea Europeană ar trebui să includă o astfel de decizie în agenda sa politică — suspendarea regimului fără vize pentru toți georgienii?”.

”- Vreau să spun clar: nu susțin suspendarea regimului fără vize pentru cetățenii obișnuiți ai Georgiei, pentru că cei care ar suferi sunt exact oamenii care ies astăzi în stradă și care cred în viitorul european al țării. Dar când vine vorba de pașapoartele diplomatice, este altceva. Măsura actuală nu este suficientă. Cei care dețin pașapoarte diplomatice ar trebui, dimpotrivă, să aibă nevoie de viză. Astăzi, oficialii regimului folosesc pașapoartele obișnuite ale cetățenilor georgieni pentru a călători liber în Europa. Uniunea Europeană ar trebui să le impună restricții tocmai acestor oameni — reprezentanților regimului. Ca cetățeană a Georgiei, eu ar trebui să pot călători în Europa, dar ministrul de externe, de exemplu, ar trebui să aibă nevoie de viză pentru a intra într-o țară europeană. Aceasta ar fi o măsură mult mai eficientă. În plus, noi avem un regim oligarhic. Există mulți milionari și oameni extrem de bogați din anturajul guvernării — pentru ei, sancțiunile financiare ar fi cea mai dureroasă lovitură. Știu că în Uniunea Europeană este dificil de adoptat sancțiuni, pentru că este nevoie de unanimitate. Dar țările individuale, precum cele din Europa Occidentală, Marea Britanie sau Statele Unite, ar putea impune mult mai multe sancțiuni personale și financiare decât o fac astăzi”.

”-Îmi amintesc că anul trecut a existat multă agitație în jurul așa-numitei legi privind „agenții străini”. Cum a afectat această lege situația din Georgia?”.

”-Este o problemă foarte gravă. Ivanișvili a acționat metodic pentru a distruge tot ce este independent în țară și tot ce reprezintă valorile democratice. Legea a fost îndreptată împotriva organizațiilor neguvernamentale. Ea a făcut ca activitatea multor ONG-uri să devină practic imposibilă. Multe s-au închis, altele au plecat din țară. Aceasta a produs un prejudiciu enorm Georgiei, pentru că aceste organizații susțineau instituțiile democratice și societatea civilă”.

”-Mai avem foarte puțin timp, așa că vă adresez o ultimă întrebare: Cum vedeți viitorul Georgiei? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca țara să iasă din această situație?”.

”-Cred cu tărie că Georgia va ieși din această situație. Avem nevoie de mai mult sprijin din partea Occidentului — este esențial. Înțeleg că Ucraina este astăzi în centrul atenției occidentale, dar Georgia nu trebuie pierdută. Fără Georgia, chiar dacă Armenia și Azerbaidjan încearcă acum să dezvolte relații mai strânse cu Uniunea Europeană, întregul nostru spațiu regional ar fi o pierdere strategică pentru Occident. Occidentul nu-și poate permite să piardă Georgia. Noi avem nevoie de sprijin, iar poporul georgian va lupta până la capăt. Pentru că înțelegem: dacă acum ne resemnăm, urmașii noștri vor trăi zeci de ani într-o realitate impusă — nu în cea pe care o dorim pentru viitorul Georgiei. Noi luptăm pentru o Georgie liberă și europeană”, Salome Samadașvili, lider pro-european al opoziției și fostă ambasadoare a Georgiei în Uniunea Europeană.

”-Vă mulțumesc mult pentru acest interviu și vă doresc toate cele bune”.

”-Vă mulțumesc”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA