Un copilaș de 1 an și 10 luni, cu statut de refugiat, a fost transportat de la Chișinău la un spital din București. Micuțul s-a aflat timp de o lună la IMSP Institutul Mamei și Copilului, însă starea lui s-a agravat, fiind necesar de urgență transferul interspitalicesc în România.
Intervenția dintre Serviciul Național de Consult și Transfer Interspitalicesc (SNCTI) cu Serviciul SMURD România a fost realizată marți, 28 ianuarie.
Potrivit Centrului Național pentru Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, inițial, la data de 29 decembrie 2024, pacientul a fost spitalizat la IMSP Institutul Mamei și Copilului cu o patologie neurologică severă și cu complicații grave. Pe parcursul internării, copilului i s-au efectuat multiple investigații și tratament corespunzător.
Întrucât starea copilului rămânea a fi foarte gravă, fără răspuns la tratament, medicii specialiști printr-un consiliu medical extins și consult interspitalicesc transfrontalier cu colegii neuropediatri din România, au decis transferul micuțului la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București pentru investigații suplimentare și continuarea tratamentului.
Ambulanța Serviciului Național de Consult și Transfer Interspitalicesc din cadrul CNAMUP a transportat copilul la frontiera dintre Republica Moldova și România, unde acesta a fost predat echipajului SMURD Iași.
Ulterior, copilul a fost transportat în siguranță la o altă etapă de tratament în Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București.