Intervenție de amploare a pompierilor în Piața Centrală din Chișinău: un incendiu violent a izbucnit într-o mansardă

Incendiu puternic la Piața Centrală din Capitală. Flăcările au izbucnit la mansarda unei clădiri cu trei niveluri, aflate pe teritoriul pieței. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace conform nivelului sporit de intervenție. Pompierii au format trei sectoare de luptă și acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.

UPDATE Pompierii au anunțat că au localizat incendiul în jurul orei 11:00. La intervenție au participat 40 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

,,În urma incendiului a fost distrusă o suprafață de circa 35 metri pătrați din fațada blocului administrativ al Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”. Datorită intervenției operativă, flăcările nu au obținut răspândire, fiind salvată o suprafață de peste 250 metri pătrați. Pompierii au reușit lichidarea incendiului la ora 12:35. La fața locului Laboratorul Experimental Antiincendiar al IGSU își desfășoară activitatea pentru stabilirea cauzei și tuturor circumstanțelor.Victime nu au fost raportate”, au subliniat angajații IGSU.

Știrea inițială 

Deocamdată, nu se cunoaște cauza izbucnirii focului și nici valoarea pagubelor. Amintim că nu este primul incendiu produs în zona Pieței Centrale din Capitală. În ultimii ani, aici au mai fost înregistrate incendii de proporții, care au provocat pagube materiale semnificative. Unul dintre cele mai recente incidente a avut loc în 2022. Atunci, flăcările au cuprins mai multe gherete și mărfuri, iar focul s-a extins pe o suprafață de peste 1000 de metri pătrați. Un alt incendiu în zona Pieței Centrale a avut loc în 2016, când a fost afectat un centru comercial.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA