Poliția de frontieră acte falsificate
border.gov.md

Intenționa să ajungă în Europa cu un document cumpărat. Cetățean chinez, documentat la ieșirea din Moldova

A plătit o sumă consistență pentru a obține un act de identitate fals. În cele din urmă, însă, planul acestuia a fost deconspirat, iar documentul – ridicat de oamenii legii și trimis la expertiză.

Documentat pe acest caz este un cetățean al Republicii Populare Chineze care a obținut ilegal identitatea și un pașaport ucrainean falsificat, contra sumei de cinci mii de dolari.

Incidentul a fost înregistrat la frontiera de stat a Republicii Moldova, în timp ce străinul încerca să părăsească teritoriul țării. El a prezentat un pașaport pretins a fi emis de către autoritățile de competență din Ucraina. Din cercetările primare, s-a constatat că caracteristicile actului nu sunt conforme unui document autentic și că străinul intrase pe teritoriul țării noastre în baza pașaportului chinezesc, iar pașaportul ucrainean falsificat ar aparține unei persoane străine.

În cele din urmă, cetățeanul chinez a recunoscut că achiziționase documentul prin intermediari. El intenționa să ajungă în Europa și să solicite azil.

Pe acest caz au fost inițiate investigații pentru elucidarea circumstanțelor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media