PRIMII FULGI le dau bătăi de cap șoferilor. O mașină a derapat de pe carosabil, în apropiere de Nisporeni

Primii fulgi au fost surprinși astăzi, 18 noiembrie, pe traseul  Chișinău-Leușeni. Dacă pentru unii e motiv de bucurie, pentru alții mai puțin. În special, intemperia le dă bătăi de cap șoferilor. O mașină a derapat cu puțin timp în urmă, de pe carosabil, pe traseul  ce duce spre Nisporeni.

Solicitați de info1.md, ofițerii de presă ai Poliției au comunicat că vor reveni cu detalii.

În context, oamenii legii vin cu un apel către șoferi să-și schimbe anvelopele mașinilor pe cele de iarnă și să circule cu viteză redusă.

„Informăm că pe lângă înlocuirea anvelopelor, merită să pregătiți mașina pentru sezonul de iarnă cu toate cele necesare. Dacă ne pomenim cu partea carosabilă umedă ori acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt îndemnați să circule atât în localități, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, deoarece distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare”, atenționează  agenții de patrulare.

Reamintim și că începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor şi pe timp de zi pentru a spori vizibilitatea în trafic. Măsura este prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere și este valabilă anual până pe 31 martie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media