Cercetarea științifică din Republica Moldova dă roade vizibile. De la noi culturi cerealiere care pot înlocui orezul, până la soiuri inovatoare de usturoi, savanții moldoveni demonstrează că inovația prinde rădăcini acasă. Cei mai buni dintre ei au fost distinși cu diplome, medalii și trofee la Gala Performanței în Cercetare 2025. Evenimentul s-a desfășurat în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare.
Gheorghe Moraru, în vârstă de 90 de ani, este colaborator științific la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor din cadrul Universității de Stat din Moldova. De jumătate de secol, el lucrează la dezvoltarea unei noi culturi cerealiere care poate înlocui bobul de orez, o cercetare pentru care a fost distins cu premiu.
”Fără irigare noi putem să obținem 80-90 de tone de masă vegetală, la irigare, 180-200 de tone, asta se primește mai mult de 2-3 ori decât productivitatea porumbului. Dacă un bob de orez se obține folosind până a 4 tone de apă pe un kg la noi se primește la acest kg cu 15 ori mai puțin.”, a spus Gheorghe Moraru.
Distincții au primit și Alexei Chilinciuc, doctor conferențiar universitar, pentru obținerea unui nou soi de usturoi, precum și Galina Bușmachiu, doctor habilitat în biologie, pentru elaborarea ghidurilor dedicate speciilor de buburuze și libelule din Republica Moldova.
”Agricultorii care se ocupă în domeniul acesta spun că roadele sunt joase și noi am venit în întâmpinare și să inventăm niște soiuri care să îi bucure și să aducă rezultate bogate. Dacă el este cultivat de fermieri. Pot primi până la 14-20 de tone la hectar.”, a spus acesta.
” În premieră pentru Republica Moldova, lumea a aflat că în Republica Moldova sunt 46 specii de libelule. Sunt peste 40 de specii de buburuze. Au fost fotografiate, plasate pe pagini împreună cu larva ei ca lumea să cunoască cum arată aceasta,”, a spus Galina Bușmachiu.
Premiul Național pentru Domeniul Științei, în acest an, a revenit unui grup de tineri cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova. Rectorul instituției, Igor Șarov, spune că spune că cercetarea științifică din țara noastră evoluează constant.
”Rezultatele cercetătorilor noștri sunt recunoscute la nivel internațional. În condițiile în care activăm complicat în Republica Moldova, totuși cercetătorii dau dovadă de rezistență.”, a declarat rectorul USM, Igor Șarov.
Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare este marcată anual pe 10 noiembrie, pentru a evidenția rolul cercetării și inovației în progresul societății.


