„Inima mea e Moldova” devine subiect de dispută juridică. A fost depusă o plângere la Poliție

Cristofor Aldea-Teodorovici a depus o plângere la instituțiile de drept după ce piesa tatălui său, „Inima mea e Moldova”, a fost folosită ilegal într-un spot propagandistic al grupării conduse de fugarul Ilan Șor. Melodia a fost preluată și reinterpretată fără acordul deținătorilor drepturilor de autor de către cântăreții ruși Nikolai Baskov, Filip Kirkorov și Stas Mihailov.

Referitor la grava încălcare juridică și morală a apariției piesei tatălui meu „Inima mea e Moldova” într-un spot propagandistic, am depus demers la organele de drept, personal și cu ajutorul juristului meu, imediat ce am descoperit conținutul distribuit pe toate rețelele zilele acestea”, a scris artistul pe Facebook.

Cristofor Aldea-Teodorovici a menționat că a îndemnat-o și pe Veta Ghimpu Munteanu, deținătoarea drepturilor de autor asupra textului, să se alăture demersului juridic.

„Am hotărât să acționez rapid pe cale juridică, deoarece, de obicei, platformele sociale precum Facebook și YouTube nu reacționează întotdeauna prompt la rapoartele privind încălcarea drepturilor de autor. Însă, în contextul unui caz penal sau civil, acestea sunt mult mai receptive. Publicarea online a pașilor pentru protecția juridică nu schimbă cu nimic situația. De multe ori, postările pe paginile personale nu aduc rezultate concrete, în loc să găsim soluții rapide pentru eliminarea conținutului ilegal și, sper, sancționarea celor vinovați”, a mai adăugat el.

Și fiica deținătoarei drepturilor de autor asupra textului melodiei „Inima mea e Moldova” s-a declarat revoltată de utilizarea ilegală a piesei „la comanda politică a blocului șorist «Pobeda»”.  Anda Vahnovan a afirmat că mama sa, Veta Ghimpu Munteanu, va acționa în instanță împotriva acestei „jalnice parodii”.

CITEȘTE ȘI: „Un truc electoral eșuat”: Piesa „Inima mea e Moldova”, folosită ilegal la comanda lui Șor

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA