India a confirmat primul său caz de infectare cu o tulpină mai letală a virusului care cauzează mpox

India a confirmat primul său caz de infectare cu o tulpină mai letală de mpox, boală cunoscută și ca variola maimuței.  Noua tulpină a virusului a fost confirmată de autoritățile sanitare din statul sudic Kerala după ce a fost detectată săptămâna trecută la un bărbat în vârstă de 38 de ani care călătorise recent în Dubai.

 

Potrivit responsabililor din sănătate, pacientul infectat este testat la fiecare patru zile în timp ce se recuperează în izolare într-un spital local.

„Pacientul este mai bine. Leziunile au început să se vindece. Nu există leziuni noi. Nu are febră și nici alte simptome acum”, a declarat un medic pentru CNN, adăugând că va fi externat după ce două probe consecutive vor fi negative.

Autoritățile au identificat 29 de persoane care au intrat în contact cu pacientul, iar acestea se află acum în autocarantină, a mai spus el, potrivit Digi24.

Aproximativ 37 de pasageri ai zborului din Dubai către Kerala și alte cinci persoane apropiate pacientului sunt monitorizate, a adăugat el.

Epidemia cauzată de răspândirea acestei boli a fost declarată o urgență de sănătate globală de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) luna trecută, după ce s-a răspândit în patru țări africane neafectate anterior. De atunci, tulpina a fost detectată în mai multe țări din afara Africii, inclusiv Suedia și Thailanda.

Mpox, cunoscută anterior ca variola maimuței, este o boală virală care se poate răspândi cu ușurință între oameni și de la animalele infectate. Se poate răspândi prin contact apropiat, cum ar fi atingerea, sărutul sau contactul sexual, precum și prin materiale contaminate, cum ar fi așternuturi, haine și ace, potrivit OMS.

Simptomele includ febră, erupții cutanate, leziuni, dureri de cap, dureri musculare și de spate, energie scăzută și ganglioni limfatici măriți.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA