Indemnizații de 200 de mii de lei pentru tinerii specialiști. Vezi despre cine este vorba

Tinerii specialiști din domeniul educației vor primi o indemnizație unică de 200 de mii de lei. Este vorba despre absolvenții programelor de studii superioare de licență și master, iar banii vor fi acordați în primii cinci ani de activitate. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern.

 

Potrivit deciziei, cei din învățământul profesional tehnic vor beneficia de 160 de mii de lei.

Guvernul a decis ca tinerii cu studii superioare de licență în medicină să fie incluși în lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din contul bugetului de stat

„Hotărârea de Guvern are menirea să încurajeze tinerii specialiști din medicină și din educație să meargă în satele și orășelele noastre”, a accentuat premierul Dorin Recean.

Cadrele didactice debutante, repartizate de Ministerul Educației și Cercetării în instituțiile din mediul rural, centrele raionale sau în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, vor beneficia de compensații în mărime de o mie de lei lunar pentru cheltuielile de închiriere a locuințelor. Totodată, acestea vor primi o plată unică, anuală, de 3000 de lei pentru compensarea consumului de energie electrică și termică.

Și tinerii specialiști din domeniul culturii, absolvenții instituțiilor de învățământ superior, vor primi o indemnizație unică în mărime de 120 de mii de lei, și de 90 de mii de lei pentru cei din învățământul profesional tehnic.

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, și tinerii specialiști din domeniul culturii vor primi indemnizații unice în urma absolvirii și repartizării în satele, comunele, centrele raionale din Republica Moldova”, a spus ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Banii vor fi achitați în trei tranșe egale, beneficiari fiind tinerii care se angajează, în primul an după absolvire, în instituțiile în care au fost repartizați de Ministerul Culturii și activează timp de trei ani în cadrul acestora.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media