Indemnizație unică pentru 30 de mii de pensionari. Cât vor primi beneficiarii

Aproximativ 30 de mii de pensionari din Republica Moldova vor primi câte o indemnizație unică în valoare de 2 300 de lei. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean în  debutul ședinței de Guvern. Banii nu au fost prevăzuți în buget și vor fi alocați de partenerii externi, spun autoritățile. Suma totală ajunge la peste 71 de milioane de lei.

Din 2021 încoace, am crescut pensia minimă cu 143%, de la 1143 de lei la 2778 de lei. Aparent, aceasta pare de aproape două ori și jumătate mai mare, dar știm că trebuie să depunem și mai multe eforturi pentru a-i ajuta pe cei în etate. Pensia medie a crescut, de asemenea, aproape de două ori, de la 2067 de lei la 3926 de lei, însă, din nou, înțelegem că trebuie să muncim mai mult și să depunem mai mult efort. Acum avem o categorie specială de pensionari, în mod special cei care au muncit mult, peste 40 de ani, dar ale căror pensii sunt totuși mici. Astăzi vom lua o decizie care va afecta aproximativ 30 de mii de persoane, cărora le vom oferi, la fel ca anul trecut, o indemnizație unică de 2300 de lei”, a spus premierul Dorin Recean.

Este vorba despre pensionarii care au muncit peste 40 de ani și primesc o pensie mai mică de 3300 de lei. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a menționat că guvernul va identifica o soluție durabilă pentru această categorie de pensionari.  Cât despre faptul că banii vin în preajma alegerilor, Buzu spune că executivul va implementa astfel de măsuri indiferent de contextul politic.

„Preocuparea Guvernului și a mea este să muncesc zi de zi, asiduu, împreună cu echipa guvernamentală, pentru a asigura un trai decent pentru pensionari. Anul trecut am avut alegeri și vom avea și anul viitor, dar asta nu înseamnă că trebuie să oprim acest program. Toate programele se realizează în mod transparent. Nu este o noutate că acest Guvern dorește să îmbunătățească nivelul de protecție al oamenilor”, a declarat Alexei Buzu.

Anul trecut, Guvernul a oferit alocații unice în valoare de 3000 de lei pentru 56 de mii de pensionari.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA