Indemnizația unică la nașterea copilului va fi de 20 mii lei. Hotărârea, aprobată de Guvern

Indemnizația unică la nașterea copilului va fi de 20 000 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Cabinetul de miniștri.

Anterior, valoarea indemnizației era de 10.932, ceea ce înseamnă că va fi majorată cu 9 068 de lei. Alocația se va acorda, începând cu 1 ianuarie 2024.

Majorarea indemnizației unice la nașterea copilului face parte din măsurile Bugetului pentru anul 2024, „Investim pentru copii”, dar este și contribuie la realizarea Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”.

Acesta prevede oferirea suportului pentru familii prin intermediul programului „Familia”, care va contribui inclusiv la fortificarea capacităților familiilor și va reduce sărăcia în rândul copiilor.

Conform estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2024, peste 33 de mii de familii vor beneficia de indemnizație unică la nașterea copilului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media