Începe acțiunea amplă de curățenie în păduri. Evenimentul este organizat de Ministerul Mediului împreună cu ,,Agenția Moldsilva”. Cetățenii din toată țara sunt îndemnați să strângă resturile de gunoi din toate pădurile din Moldova.
Acțiunea începe pe 13 aprilie și va continua pe 14, 20 și 21 aprilie. Autoritățile responsabile menționează că agenția Moldsilva va pune la dispoziție saci și mănuși tuturor doritorilor de a se alătura.
”Moldsilva a identificat peste 300 de locații care necesită a fi curățate, în toate pădurile din țară”, a spus anterior ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.