Autoritățile au alocat 1,2 milioane de lei pentru construcția unui acoperiș provizoriu la blocul de locuințe afectat de incendiul de la Durlești. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale. Totodată, aproape 56.000 de lei vor fi direcționați pentru expertizarea tehnică a mansardei distruse de flăcări.
„Este un pas important pentru ca lucrările de reconstrucție să înceapă cât mai curând, iar oamenii să revină în siguranță în casele lor. Guvernul va fi alături de locatari până la finalizarea completă a lucrărilor. Solidaritatea și grija față de cetățeni rămân o prioritate!”, a scris Galina Comendant, șefa de cabinet a Ministerului Mediului.
Incendiul a izbucnit în data de 17 mai, în jurul orei 15:57, la mansarda blocului de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 75 din Durlești. La intervenție au fost mobilizate 31 de autospeciale, iar flăcările au afectat etajul superior al clădirii.
13 familii au fost cazate temporar cu sprijinul statului, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.