O persoană vârstnică și-a pierdut viața în rezultatul unui incendiu care a izbucnit într-o casă din localitatea Parcova raionul Edineț. Din nefericire, victima nu a putut fi slavată, deoarece cadavrul victimei a fost găsit abia în timpul intervenției pompierilor, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de duminică, 26 ianuarie.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:20. Incendiul a fost lichidat complet la 13:41”, precizează IGSU.
La fața locului a intervenit o echipă de pompieri. Aceștia au stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza suprasolicitării sobei de încălzit pe combustibil solid.
Potrivit IGSU, flăcările au cuprins bunurile materiale din interiorul camerei cu suprafața totală de 30 metri pătrați. Totodată, în timpul intervenției, angajații IGSU au depistat cadavrul carbonizat al unui femei de 78 de ani, care se afla pe patul amplasat lângă sobă.
Se presupune că victima s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon”, subliniază IGSU.
În acest sens, salvatorii îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit.
Specialiștii recomandă cetățenilor să îndepărteze obiectele arzătoare și alte bunuri ușor inflamabile din apropierea sobei, în vederea evitării
De la începutul anului 2025 au fost înregistrate 5 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 12 persoane, inclusive 10 minori au avut de suferit, arată datele IGSU.