În satul Sălcuța din raionul Căușeni a fost inaugurată o spălătorie socială pentru persoanele vulnerabile

În satul Sălcuța din raionul Căușeni a fost inaugurată o spălătorie socială pentru persoanele vulnerabile. Spălătoria socială, destinată sprijinirii persoanelor din grupurile social-vulnerabile prin asigurarea accesului gratuit la servicii de spălătorie.

Peste 200 de locuitori din satul Sălcuța vor beneficia de acest serviciu. Pe lângă facilitățile de spălare a hainelor, aceștia vor putea participa la activități de socializare menite să le îmbunătățească calitatea vieții și să sprijine incluziunea socială. Pentru persoanele cu mobilitate redusă, voluntarii vor prelua hainele și le vor transporta înapoi cu biciclete.

”Acest proiect reflectă valorile Uniunii Europene de solidaritate și incluziune. Suntem mândri să sprijinim inițiative care contribuie la îmbunătățirea calității vieții și la coeziunea socială. Uniunea Europeană va continua să susțină Republica Moldova în eforturile sale de a asigura că nimeni nu este lăsat în urmă.” a declarat Irina Beșliu, Manager de Programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în RM.

Bugetul total al proiectului este de 27.900 de euro, la care se adaugă o contribuție de 62.000 de lei din partea autorităților locale. Aceste fonduri au fost utilizate pentru renovarea și echiparea spațiului pus la dispoziție de primărie, dotarea cu mașini de spălat și uscat, mobilier adecvat și amenajarea unei camere pentru activități de socializare și consiliere.

”Suntem mândri de parteneriatul cu Asociația „VICON” și recunoscători pentru sprijinul Uniunii Europene. Acest serviciu va avea un impact semnificativ asupra comunității noastre, iar primăria se angajează să asigure continuitatea sa după finalizarea proiectului”, Bacal Liliana, primarul satului Sălcuța.

Serviciul a fost dezvoltat de Asociația Obștească „VICON”, în parteneriat cu autoritățile publice locale, în cadrul proiectului „Spălătoria socială din s. Sălcuța – parteneriate locale pentru o comunitate curată, incluzivă și sustenabilă”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA