În luna mai s-au consumat mai multe gaze naturale decât anul trecut

Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 25,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 7,68% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Anunțul a fost făcut de către S.A. ,,Moldovagaz” printr-un comunicat.

,,Consumatorii casnici, pînă la data de 31 mai 2024, au achitat 97,5% din sumele facturate în anul 2024, ceea ce este cu 0,9 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,8%, ceea ce este cu 3 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 6,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, se arată în comunicatul emis de S.A. ,,Moldovagaz”.

Totodată, în comunicat se mai arată că perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 481 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,6 milioane lei. Totodată, față de 287 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale furnizate la data de 31 mai 2024 se ridică la 98,5%, și constituie 5,723 miliarde lei, sau cu 30% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut, fapt explicabil prin diminuarea pronunțată a tarifelor în perioada respectivă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media