Infracțiunile cu implicarea femeilor ar putea avea o altă abordare în țara noastră, după ce tânăra însărcinată din raionul Orhei ar fi fost violată și ucisă cu o deosebită cruzime de șoferul mașinii de ocazie în care a urcat. Mai exact, în legislație ar urma să fie introdusă noțiunea de femicid, cu alte cuvinte, uciderea intenționată a unei femei din motive misogine sau bazate pe gen. Solicitarea în acest sens a venit din partea reprezentanților societății civile, care au participat la audieri publice organizate de Parlament cu privire la răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave și măsurile întreprinse pentru protecția femeilor.
Potrivit procurorului Mariana Gornea, bărbatul acuzat de răpirea și omorul tinerei însărcinate în luna a șasea din raionul Orhei urmează să fie învinuit și de violență sexuală, dar și de infracțiune comisă din motive de prejudecată sau de gen.
”Va fi investigată fapta și sub aspectul stabilirii motivului de gen, respectiv imputarea unei alte agravante și anume agravanta- infracțiunea comisă din motive de prejudecată sau de gen pentru că cu adevărat și acest caz denotă că este nu altceva decât o infracțiune ce reprezintă violență bazată pe gen”, Mariana Gornea, procuror.
Discuțiile în cadrul audierilor au vizat identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea mecanismelor instituționale de răspuns la cazurile de violență, inclusiv în bază de gen, iar șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că angajații structurii pe care o conduce nu au toate pârghiile necesare în investigarea cazurilor date, precum acces la camerele video publice. Un obstacol de acest fel a fost și în acest caz cutremurător, polițiștii fiind sesizați în noaptea de 13 aprilie, adică la câteva ore după ce tânăra a urcat în mașina de ocazie. Iar căutările au început imediat, dar s-au lovit de mai multe obstacole, precum obținerea tuturor înregistrărilor video din municipiul Orhei condus de un primar apropiat oligarhului fugar Ilan Șor.
”Cu regret am avut acces la puține sisteme, înregistrări etc deoarece cumva am fost limitați în raionul Orhei. Noi am obținut de pe anumite camere din Orhei în regim de telecomunicare, nici nu știu cât de corect cu reprezentantul care gestionează camerele din Orhei doar la telefon am obținut anumite secvențe video care sunt și la mine ca să vedeți ce calitate ne-a fost oferită: fotografiată sau transmisă de pe acel sistem”, Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției
Un alt obstacol la fel de decisiv cu privire la elucidarea cazului în care fiecare minut era important a fost obținerea descifrărilor sau a acoperirelor telefonice din zona în care a dispărut victima.
”Nu ai nicio posibilitate la ziua de vineri seara, sâmbătă și duminică deoarece niciun operator de telefonie mobilă nu lucrează să-și ofere descifrările acestea, nemaivorbind la faptul că toate acestea se eliberează doar în baza încheierii instanței de judecată. Nu odată am vociferat că este necesar să ajustăm mecanismul respectiv”, Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.
Participanții la audieri au propus ajustarea unor mecanisme în cazurile de violență asupra femeilor, de sporire a măsurilor de prevenție, de desfășurare a campaniilor de informare și sensibilizare a societății, de extindere a serviciilor pentru femeile victime ale violenței, dar și programe pentru agresori.
”Propunerea mea este de a crea un grup de lucru interinstituțional, deci din toți reprezentanții care au contribuit la aceste audieri publice și care sunt extrem de prețioase. Acest grup internstituțional în care să fie și reprezentanți ai societății civile să elaboreze acest plan de răspuns prompt față la cazurile de violență față de femei și fete”, Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului.
Potrivit datelor prezentate de parlamentară, anul trecut, 24 de femei au fost ucise de soți, concubini sau parteneri de viață, în 2022 alte 21, iar fiecare a treia moldoveancă a suferit de-a lungul vieții din cauza violenței.
”Constatăm cu regret că problema, fenomenul violenței în bază de gen rămâne o tragedie națională”, Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului.
Tânăra în vârstă de 19 ani, care își făcea studiile în cadrul Colegiului Pedagogic Vasile Lupu din municipiul Orhei, a urcat în seara zilei de 12 aprilie în mașina de ocazie care a oprit în preajma unei stații din municipiul Orhei. Victima a fost găsită fără suflare în data de 20 aprilie într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Chițcanii Vechi, raionul Telenești, aceasta fiind la 21 de km distanță de domiciliul bărbatului arestat, iar surse din cadrul anchetei au declarat pentru ONE TV că victima a murit în chinuri groaznice, fiind torturată ore în șir de către individul de 45 de ani care nu își recunoaște vina.