Impact fatal. Un bărbat a decedat în urma unui grav accindet rutier produs la Edineț

O persoană a decedat în urma unui grav accident rutier produs în apropierea satului Brătușeni, raionul Edineț. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, în coliziune au fost implicate două camioane.

Impactul s-a produs în momentul în care un bărbat de 63 de ani, aflat la volanul unui camion, a efectuat o manevră de depășire. Acesta nu s-ar fi asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un alt camion, condus de un bărbat de 42 de ani.

Din nefericire, șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului a decedat pe loc. Celălalt conducător auto a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează cazul pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA