Instituția prezidențială a venit cu o reacție după ce în mediul online a fost publicat un video în care apare imaginea unei persoane ce seamănă cu Maia Sandu. Președinția dezminte auteticitatea acestuia și precizează că imaginea reprezintă un fals și o manipulare de tip deep fake.
Filmulețul a fost publicat pe un canal de telegram. În video apare o persoană care seamănă cu președintele și se adresează cetățenilor în limba rusă, cu un discurs tradițional în seara de Revelion
Administrația prezidențială afirmă că imaginile au fost trucate, iare scopul acestui video este de a ”crea neîncredere și dezbinare în societate, în consecință să slăbească instituțiile democratice din Moldova”.
”În contextul războiului hibrid împotriva Moldovei și a conducerii democratice, imaginea șefei statului este utilizată prin falsificarea imaginii și a sunetului. Președinția dezminte autenticitatea declarațiilor atribuite șefei statului și condamnă aceste practici de dezinformare.Atragem atenția cetățenilor asupra faptului că informațiile distribuite în spațiul public, însoțite de fotografii sau video cu imaginea primelor persoane în stat, reprezintă un fals și manipulare de tip deep fake”, scrie administrația prezidențială.