Profimedia Images

Imaginea unor copiii pe fundalul războiului declanşat de Rusia în Ucraina a fost desemnată fotografia Anului 2023

A fost desemnată fotografia Anului 2023 de UNICEF Germania. Fotografia are în centru imaginea unor copiii pe fundalul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

 

Fotografia câştigătoare, semnată de fotograful polonez Patryk Jaracz, înfăţişează trei fetiţe pe o pajişte din vestul Ucrainei. Una dintre fetiţe învaţă să meargă pe bicicletă, în timp ce în fundal, un nor de fum negru se înalţă de la un depozit de petrol. Fotografiile câştigătoare au fost prezentate joi la Berlin, scrie Agerpres

Jaracz a captat ”o scenă foarte emoţionantă, cu un contrast foarte opresiv”, a spus directoarea UNICEF, Elke Büdenbender, soţia preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

Cel de-al doilea premiu a fost câştigat de fotograful german Oliver Weiken, care a documentat exploatarea prin muncă a copiilor din Afganistan.

Natalia Saprunova, o fotografă născută în Rusia şi care a imortalizat copii ai unei populaţii indigene din Rusia, a fost recompensată cu premiul al treilea.

Șapte alte lucrări vor fi distinse cu premii, inclusiv o serie de fotografii ilustrând povestea unui câine diabetic pe nume Enya și a proprietarului său, Johannes, în vârstă de 11 ani.

În fiecare an, UNICEF Germania acordă premii pentru fotografii și reportaje foto care portretizează într-un mod remarcabil personalitatea și condițiile de viață ale copiilor, în cadrul unui concurs internațional.

Aceste imagini vor fi expuse publicului la Casa Willy Brandt din Berlin, începând cu luna februarie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA