Ilham Aliev, reales în funcția de preşedinte al Azerbaidjanului. Opoziţia a boicotat scrutinul

Preşedintele în exerciţiu al Azerbaidjanului Ilham Aliev, care se află la putere de 12 ani, a fost reales pentru al cincilea mandat. El a fost votat de peste 90% dintre alegători, potrivit unor rezultate parţiale, relatează AFP.

Prezenţa la urne a fost de 67,7%, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Comisiei Electotrale Centrale, Mazakhir Panakhov.

Alegătorii aveau de ales între şapte candidaţi, inclusiv Aliev. Însă niciunul dintre aceştia nu reprezenta o alternativă, iar ”toţi l-au susţinut pe preşedinte”, notează Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), potrivit news.ro.

Unii dintre ei chiar l-au lăudat în campanie pe Ilham Aliev, care şi-a ”respectat toate promisiunile”. Adevăratele partide de opoziţie au boicotat acest scrutin pe care l-au catalogat drept o ”farsă”, la fel ca în alegerile prezidenţiale din 2018.

Într-un gest simbolic, Aliev şi familia sa au votat la Khankendi – principalul oraş din Nagorno Karabah, denumit Stepanakert de către armeni.

Ilham Aliev colecţionează scoruri zdrobitoare – 86% dintre voturile exprimate în 2018 sau aproape 89% în 2008, recordul său.

Aceste scrutine sunt denunţate întotdeauna de către observatori internţaionali. În 2018, observatorii OSCE au raportat ”nereguli grave”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media