Ilan Șor, oligarhul fugar care se ascunde la Moscova, riscă să fie investigat pentru trădare de patrie după ce a promis în timpul unui congres al Blocului Victorie că dacă va ajunge la putere, va crea o uniune a țării noastre cu Rusia. Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS, subliniază că aceasta este o declarație foarte gravă ce va fi cercetată de structurile de drept.
”Nu cred că va rămâne doar la nivel de declarații. Sunt niște declarații foarte grave și instituțiile noastre își vor face treaba așa cum scrie legea. Mai ales că avem de a face cu un condamnat
– Dar care infracțiune?
– Conform legii și prevederilor legale care ține de trădare de patrie”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Întrebat dacă vor fi trași la răspundere și deputații afiliați lui Ilan Șor care au participat la congresul Blocului Victorie în timpul căruia s-a făcut această declarație, liderul partidului de la guvernare, a răspuns că:
”Probabil aici este o anchetă mai complexă, lăsăm autoritățile să documenteze toate afirmațiile”, a mai spus Grosu.
În timp ce puterea califică declarația privind uniunea cu Rusia drept una foarte gravă, opoziția, în persoana comunistului Vladimir Voronin, susține că aceasta nu este realizabilă în condițiile actuale.
”Eu cred că astăzi această idee, așa fel de idei, de cine n-ar fi ele pronunțate și așa propuneri sunt premature în legătură cu mai multe probleme care sunt în spațiul CSI”, a spus deputatul BCS, Vladimir Voronin.
Anterior, Guvernul de la Chișinău a afirmat că declarația privind uniunea cu Rusia este parte a unui scenariu de subminare a statului și a cetățenilor Republicii Moldova. La sfârșitul săptămânii trecute, Blocul Victorie, condus de oligarhul fugar Ilan Șor, a organizat la Moscova congresul blocului, anunțând că vrea să participe la alegerile parlamentare din toamna acestui an.
De asemenea, prorusul care se sustrage de pușcărie în dosarul furtului miliardului a venit cu promisiuni precum o uniune a țării noastre cu Rusia. La eveniment au participat mai mulți deputați, printre care Marina Tauber, cercetată în mai multe anchete penale, sau Vasile Bolea, care și-ar fi agresat soția.