Inspectoratul General de Poliție verifică informația vehiculată în presă, precum că fostul președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor Interpol Vitalie Pîrlog ar fi fost reținut în Dubai. Direcția Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGP a făcut o solicitare în acest sens către Biroului central al organizaţiei Interpol de la Lyon. Informația a fost oferită pentru ONE TV de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Precizăm că, în presă au apărut informații precum că Pîrlog a fost reținut la solicitarea autorităților din Franța.
În iunie anul trecut, patru persoane au fost reținute în cadrul unei anchete desfășurate de autoritățile de la Chișinău în comun cu anchetatori francezi și americani.
Ancheta a identificat o schemă de corupție prin care funcționari din Republica Moldova și din alte țări primeau mită pentru a șterge notificările roșii emise de INTERPOL. Acest fapt le-a permis unora dintre cei mai mari criminali din lume să călătorească liber, fără a fi depistați.
Ulterior, presa a aflat că printre făptași se numără și fostul ministru al Justiției, Vitalie Pârlog, șeful Biroului Interpol de la Chișinău, Viorel Țentiu, şeful Inspectoratului General pentru Migraţie al Ministerului de Interne, Mihail Vodă și un avocat.
Anterior, Vitalie Pîrlog a calificat drept false informațiile din presă și a menționat că aceste acțiuni sunt lipsite de probe.