Igor Grosu: Rezultatele alegerilor europarlamentare vor avea un impact direct asupra parcursului european al Moldovei

Rezultatele alegerilor europarlamentare care s-au desfășurat pe data de 9 iunie vor avea un impact direct asupra parcursului european al Republicii Moldova. Asta susține președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu.

„Am spus anterior că consecutivitatea acestor evenimente, în contextul deciziei din 25-26 iunie, pe care o așteptăm, este una foarte norocoasă. Fiindcă noi am avut ocazia, prin dublarea participării cetățenilor europeni din Republica Moldova la alegerile europarlamentare, să punctăm încă o dată că nouă ne pasă, că noi dorim să participăm în procesul de luare a deciziilor la nivel european și noi am demonstrat lucrul acesta”, a declarat Igor Grosu.

Oficialul susține că prezența eurodeputaților români în Paralementul European definește un suport masiv de care urmează să beneficieze țara noastră.

„Sunt sigur că dincolo de decizia politică pe care o așteptăm, suntem în preajma unor decizii foarte bune pentru Republica Moldova”, a subliniat președintele Legislativului.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Igor Grosu a remarcat prezența impresionantă la secțiile de vot deschise de România pe teritoril Republicii Moldova, subliniind că, prin votul exprimat ieri, Republica Moldova intră pe harta electorală a Europei și a României.

„Am fost activi în toată țara – Chișinău, Orhei, Ungheni, Călărași, Florești, Hincești, Cahul. 56.714 – cei mai activi alegători din afara României, ceea ce reprezintă o creștere de 50% față de precedentele alegeri europene.Moldovenii și de această dată au demonstrat că sunt europeni și le pasă de marea familie europeană”, a spus Grosu.

Președintele PAS a adresat felicitări celui mai mare grup politic din Parlamentul European – Partidul Popular European (PPE) – din care fac parte atât Partidul Acțiune și Solidaritate, cât și Partidul Național Liberal, care de asemenea a obținut rezultate remarcabile în Republica Moldova, dar și în România.

„În Republica Moldova, peste 55 % din cei care au votat, au ales lista comună din care au facut parte candidații PNL. Astfel, datorită votului exprimat ieri, vom avea în Parlamentul European deputați care vor negocia de la egal la egal cu colegii din Parlament pentru a obține mai multe lucruri bune pentru Moldova, România și pentru întreaga Europă. Această prezență este un argument tuternic pentu taoată Europa, că oamenii din Moldova au un cuvânt de spus privind direcția către care merge UE”, a subliniat Igor Grosu.

Președintele PAS a mai declarat că partidul pe care-l reprezintă, va  conlucra în continuar cu PNL și PPE pentru a asigura consolidarea democrației în țara noastră.

Împreună cu așa aliați puternici vom munci ca în anul 2024 să invingă democrația. Iar democrația se apără prin vot, ceea ce am făcut la alegerile locale, la alegerile europarlamentare și ceea ce vom face pe 20 octombrie anul acesta”, a punctat Grosu.

CITEȘTE ȘI: Alegeri Europarlamentare 2024. Alianța PSD-PNL obține cele mai multe voturi

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA