Țara noastră este tot mai aproape de marea familie europeană. Declarația a fost făcută la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, unde participă și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
”Republica Moldova – tot mai aproape de marea familie europeană. Acesta este mesajul pe care l-am primit cu încredere în cadrul întrevederilor de astăzi cu omologii mei din Danemarca, Suedia, Slovacia, Muntenegru și nu numai”, a scris Igor Grosu.
El a menționat că, deși provocările sunt multiple, țara noastră este hotărâtă să investească în instituții puternice, justiție independentă și securitate energetică.
”Chiar dacă drumul e dificil, suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putință pentru a garanta pacea și siguranța. Stabilitatea și unitatea națională, dezvoltarea economică și bunăstarea tuturor cetățenilor”, a mai declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat în perioada 11-12 mai 2025, la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană. Evenimentul se desfășoară la Budapesta și este găzduit de Parlamentul Ungariei.