Anul 2025 trebuie să devină perioada în care Republica Moldova va demonstra că poate merge nestingherit pe drumul său european, fără ca cineva să o poată deturna. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în debutul sesiunii de primăvară, unde a reafirmat angajamentul ferm al țării pe calea integrării europene.
El a evidențiat în acest sens și succesul referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană și realegerea Maiei Sandu pentru un nou mandat prezidențial.
„Dacă spuneam că anul 2023 a fost un an istoric odată cu deschiderea negocieilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, anul 2024 a fost un an al reușitelor noastre pe această dimensiune. Am spus „DA” la referendum și am ales președinta Maia Sandu în calitate de președinte pentru al doilea mandat. Ne dorim ca anul 2025 să fie un an în care să confirmăm că Republica Moldova poate merge nestingherit pe drumul ales și că nimeni nu va putea să-l deturneze. Ne dorim o Moldovă pașnică, prosperă și liberă în marea familie europeană”, a declarat Igor Grosu.
În discursul său, președintele Parlamentului a condamnat acțiunile menite să destabilizeze țara, făcând referire la întreruperile de curent care au afectat peste 300.000 de cetățeni din stânga Nistrului. Cu toate acestea, el a asigurat că Moldova, împreună cu partenerii săi europeni, a identificat soluții pentru reducerea dependenței energetice față de Rusia. În următorii doi ani, această dependență va fi eliminată complet.
„Moldova poate să stea dreaptă atunci când alții vor să o îngenuncheze, să o dezbine și să o conducă. Am demonstrat și de această dată că moldovenii sunt solidari, uniți și neclintiți. Cei care vor ca Moldova să eșueze nu se mai limitează la cuvinte mincinoase și propagandă, dar trec la acțiuni. În plină iarnă, au lăsat peste 300 mii de cetățeni din stânga Nistrului în beznă și frig, cu gândul să provoace revolte și nemulțumiri. Dar împreună cu prietenii noștri europeni am găsit soluții și am convenit asupra unei strategii de securitate care timp de doi ani va reduce la zero dependența Republicii Moldova de resursele energetice rusești”, a adăugat speakerul.
Igor Grosu a subliniat încă un subiect crucial – „Planul de Creștere pentru Moldova”, care constituie un pachet de sprijin ce va stimula economia și va permite implementarea unor reforme esențiale.
„În următoarele săptămâni instituțiile europene urmează să aprobe Planul de creștere pentru Moldova – un plan de investiții fără precedent pentru țara noastră, în valoare de 1,8 miliarde euro, menit să asigure creșterea economică a țării noastre. Pentru aceasta noi trebuie să definitivăm agenda de reforme, precum și lista domeniilor prioritare pentru investiții, astfel ca primele tranșe să poată fi debursate până în vara acestui an. Acesta este obiectivul”, a declarat Igor Grosu.
În mesajul său optimist cu care a deschis sesiunea parlamentară, Igor Grosu a reiterat că Moldova poate să-și aleagă viitorul european, în ciuda tuturor presiunilor.
„ Noi, aici în parlament, avem un rol foarte important pe tot ce ține de agenda europeană. Îm acest an munca noastră, precum și munca din ultimii ani, trebuie să dea roade. Acum obiectivul nostru comun terbuie să fie deschiderea negocierilor pe primul cluster ce ține de valori fundamentale, în primăvara anului curent. Cred cu tărie că moldovenii vor continua să aleagă cu inima și mintea. Moldova poate să-și construiască un viitor european la ea acasă. Să construim la propriu o țară care să se poată alinia la standardele europene. Să construim drumuri, poduri, școli, grădinițe, să dotăm spitale, să aducem apeducte în sate. Moldova poate să asigure pacea și securitatea și asta vom face în continuare, chiar dacă unii încearcă din răsputeri să ne provoace”, a subliniat președintele Parlamentului.