igor grosu

Igor Grosu, despre situația din Iran: ”Orice dictatură cade mai devreme sau mai târziu”

Orice dictatură cade mai devreme sau mai târziu, indiferent de armele și banii de care dispune. Este declarația președintelui Parlamentului, Igor Grosu, făcută cu referire la liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care a fost ucis într-un atac americano-israelian, în noaptea de sâmbătă.

”Orice dictatură, orice autocrație mai devreme sau mai târziu cade cât de multe și sofistificate arme, bani, aparate de coerciție, de teroare nu s-ar înconjura un dictator sau altul într-un moment dat el cade. Asta este istoria tuturor dictaturilor și regimurilor autoritare”, Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Totodată, Igor Grosu a afirmat că Chișinăul dorește extrem de mult ca poporul iranian să obțină libertatea.

”Ați văzut și dumneavoastră relatările și acele cifre îngrozitoare, de zeci de mii de tineri civili masacrați de organele de teroare. Sperăm foarte mult să găsească o soluție, să se oprească această escaladare și este decizia lor suverană cum își organizează viața, țara, statul”, Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a menționat că „Republica Moldova condamnă ferm atacurile Iranului asupra suveranității și integrității teritoriale a statelor din Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit, Iordania, Oman, Arabia Saudită”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA