„Alegerile prezidențiale din România și din Republica Moldova au fost exemple clare ale modului în care Kremlinul încearcă să ne dezbine”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul Forumului de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor, desfășurat la București.
Oficialul a subliniat, în discursul său, importanța unității și a rezilienței în fața provocărilor geopolitice.
„Când suntem uniți, suntem puternici”, a declarat Grosu.
Președintele Parlementului a accentuat faptul că vocea cetățenilor a fost mai puternică decât încercările de destabilizare, iar mobilizarea civică a demonstrat alegerea clară pentru democrație, pace și integrare europeană.
Igor Grosu a vorbit și despre vulnerabilitățile Republicii Moldova. Printre acestea se numără prezența trupelor străine pe teritoriul țării, situația din regiunea transnistreană și tensiunile din autonomia găgăuză.
Toate acestea au folosite, potrivit lui, ca instrumente de destabilizare. Șeful Legislativului a menționat că, totuși, în ultimii patru ani, autoritățile au reușit să mențină liniștea și ordinea în țară.
„Am guvernat cu responsabilitate, cu bună credință și cu un singur scop: să păstrăm pacea în Moldova”, a adăugat Grosu.
Președintele Parlamentului a reiterat angajamentul ferm pentru un viitor liber, sigur și european pentru Republica Moldova.