I s-a făcut rău în timp ce conducea un automobil. Un șofer de 81 de ani, readus la viață

Un bărbat de 81 de ani, originar din orașul  Herson, Ucraina, a ajuns pe mâna medicilor din țara noastră, la scurt timp după ce a traversat hotarul Republicii Moldova prin punctul de trecere a frontierei din Palanca. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce conducea un automobil.

Incidentul a avut loc joi, 19 octombrie, pe un drum din Ștefan Vodă. Unul dintre ofițeriil IGM, implicat în gestionarea fluxului migrațional în raionul Ștefan Vodă, a observat automobilul deplasându-se haotic. Ulterior șoferul a staționat. Împreună cu acesta se afla și soția sa.

Ofițerul IGM a intervenit, solicitând ambulanța. Automobilul a fost paracta pe teritoriul Centrului provizoriu de gestionare a situației de criză instituit la Palanca.

Șoferului i s-a acordat asistență medicală specializată. După ameliorarea stării de sănătate a bărbatului, familia a fost cazată la Centrul din gestiunea Inspectoratului General pentru Migrație.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA