Organizaţia palestiniană Hamas a recunoscut, pentru prima dată, că a făcut „greşeli” care au dus la moartea unor civili în timpul atacului asupra Israelului din 7 octombrie, care a declanşat un război în Fâşia Gaza. Bilanţul victimelor a depăşit 25.000 de morţi, relatează AFP.
Într-un document de 20 de pagini în care îşi prezintă „versiunea evenimentelor”, Hamas afirmă că operaţiunea „invadarea al-Aqsa” a fost un „pas necesar” şi un „răspuns normal” la ocupaţia israeliană, scrie news.ro.
„Este posibil să se fi făcut greşeli” în „haosul” provocat de „prăbuşirea bruscă a aparatului de securitate şi militar” la graniţa dintre Israel şi Gaza, recunoaşte mişcarea.
Însă aceasta neagă că ar fi vizat civili, excepţie făcând situaţiile „din greşeală şi în timpul confruntărilor cu forţele de ocupaţie”.
Acest atac asupra posturilor militare, localităţilor şi participanţilor la un festival de muzică s-a soldat cu moartea a peste 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost, de asemenea, răpite şi duse în Gaza, dintre care aproximativ o sută au fost eliberate la sfârşitul lunii noiembrie în cadrul unui schimb cu prizonieri palestinieni. Potrivit Israelului, 132 de ostatici sunt încă reţinuţi în teritoriu, dintre care 28 ar fi murit, mai scrie sursa citată.
În documentul său, Hamas, clasificat drept terorist de Statele Unite şi Uniunea Europeană, cere „oprirea imediată a agresiunii israeliene”, în timp ce Israelul, care urmăreşte „anihilarea” mişcării islamiste din Gaza, refuză să oprească luptele fără eliberarea ostaticilor.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins „categoric” „condiţiile” Hamas, care, potrivit acestuia, cere „încetarea războiului, retragerea forţelor noastre din Gaza” şi „eliberarea tuturor criminalilor şi violatorilor”.