sursa:hotnews.ro

Hamas a eliberat 24 de ostatici, 13 israelieni și 11 cetățeni străini

După 50 de zile de război, o încetare temporară a focului a intrat în vigoare vineri, când Hamas a eliberat 24 de ostatici, 13 israelieni și 11 cetățeni străini. La rândul lui, Israelul a eliberat din închisori 39 de prizonieri. Sâmbătă, în a doua zi de armistițiu, un nou grup ar trebui eliberat.

Israelul a primit o listă cu ostaticii care urmează să fie eliberați sâmbătă de Hamas din Gaza, au declarat oficiali israelieni, după eliberarea a 24 de ostatici vineri – prima din cele patru zile de încetare a focului planificate, conform Reuters și hotnews.

Oficialii israelieni din domeniul securității au analizat lista, a precizat biroul premierului Benjamin Netanyahu într-o declarație, după ce guvernul său a promis că va acționa pentru eliberarea tuturor ostaticilor luați de Hamas în atacul grupării militante asupra sudului Israelului la 7 octombrie.

Ostaticii eliberați vineri, printre care se numără femei și copii israelieni și muncitori agricoli thailandezi, au fost transferați din Gaza și predați autorităților egiptene la punctul de trecere a frontierei Rafah, împreună cu opt membri ai personalului Comitetului Internațional al Crucii Roșii, într-un convoi de patru mașini, a precizat organizația.

Aceștia au fost apoi duși în Israel pentru a fi supuși unor controale medicale și pentru a se reîntâlni cu rudele.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA